Vad si acum casa bunicilor, veche, cu prispa ei primitoare, cele doua camere de o parte si de alta a holului, in care era atit de racoare vara si cald iarna, de umblam cu picioarele goale fara sa ne fie frig, cu holul din mijloc ce dadea in camara in care bunica tinea lada cu faina, borcanele cu jumari sau cu poame afumate, camara din care o scara veche de lemn ne ducea in podul plin de pinze de paianjen, prin care se fugareau citeodata, in noptile de iarna, soarecii…

O camera era aceea in care stateam cu totii iarna, si ne incalzeam la o soba mare, lipiti cu spatele de ea, caci patul o marginea pe o parte, cit era de lunga. Cealalta era odaia de curat, in care erau cladite unele peste altele asternuturile de curat, pernele si plapumele bunicii, hainele de bune si gramezile de colaci, pachete cu biscuiti si Eugenia pe care o cistigam cind mergeam cu uratul, iarna…

Nimic din toate astea nu mai este, caci casa a disparut odata cu copilaria mea, cu bunicul si tot ce era frumos si inocent. Casa s-a dovedit a fi putreda, caci era de lemn, bunicul se odihneste in cimitirul satului, iar sumanul lui de sarbatoare sta acum la naftalina in casa cea noua, in care este atit de rece pe jos, si iarna si vara, iar din zilele acelea de iarna nu au ramas decit amintirile.

Iarna se mergea cu uratul…

Asteptam vacanta de iarna asa cum numai copiii stiu sa o faca, asa cum asteptam orice plecare la tara, in acele timpuri cind numai bunicii erau cei care ne intelegeau, cind viata noastra era traita cu adevarat doar acolo, in tara lor. Iarna se mergea cu uratul si o faceam si noi asa cum o faceau toti copiii veniti la bunici de peste tot din tara.

Ne culcam devreme cu o seara inainte, dupa ce in prealabil ne pregateam clopotelele pe care cred ca le pastram de la an la an, nu-mi mai aduc bine aminte, si traistutele din materialul aspru, din lina, in patratele albe si negre, tesut de bunica la razboiul instalat toata iarna in camera de care v-am mai pomenit, de nu mai raminea loc decit de niste nepoti neastimparati, care ii incurcau itele.

Bunicul isi aducea de cu seara sumanul cel de sarbatoare, mare, greu, din o stofa groasa, tesuta tot in casa, de mama lui, pe cind era flacau, si caciula din miel brumariu, cu rinduri ondulate in blanita, si se pregatea si el de eveniment la fel de serios cum o faceau nepotii.

Ne trezeam cu emotii, si alergam la fereastra ca sa vedem cit de inalta s-a mai facut zapada peste noapte si ce nameti avem de infruntat. Ne luam traistutele, mai faceam o repetitie pe drumul spre poarta si cu bunicul in urma noastra, pe ulita inzapezita, cu carari taiate prin zapada inalta cum numai in copilaria mea am cunoscut, ne intilneam prietenii cu care urma sa facem grup, iar bunicul, companionul care avea sa ii tina tovarasie.

Recitand aceiasi uratura…

O zi intreaga bateam satul in lung si in lat, recitind aceiasi uratura la ferestrele satenilor, mai repede sau mai incet, mai clar sau mai bolborosit, tragindu-ne coate, imbrincindu-ne sau fugind cind ne dadeam seama ca nu ne va deschide nimeni, plini de seriozitate cind situatia o cerea, intindeam minutele dupa colaci, biscuiti, mere, nuci sau ce mai era, zornaiam banutii pe care satenii mai instariti ni-i dadeau, inghetind pe ultima suta de metri.

Bunicul mergea de citeva ori acasa sa goleasca traista in doua movile diferite, una a nepotului si alta a nepoatei, care, ajungind acasa isi insirau colacii pe fringhie si isi evaluau cistigul. Bunicul se facea tot mai vesel, caci rudele sau prietenii il mai cinsteau cu un pahar de vin, ca sa nu inghete in asteptarea nepotilor, si seara se declara tare multumit cind nepotii sareau in sus de bucurie, cu picioarele desculte, laudindu-se cu paralele cistigate.

Parca l-am auzit pe bunicu venind din gradina…

Adormind cu gindul la bunatatile pe care le vor cumpara cu ele, inveliti de bunica cea grijulie si vegheati de Maica Domnului din icoana afumata de pe peretele de la rasarit, intr-o casa care nu mai exista decit in amintirea nepotilor, in visele de iarna si tresarirea bunicii la zgomotul facut de trecerea anilor… “Parca l-am auzit pe bunicu venind din gradina…” E doar vintul, bunico, care trinteste portita pe care de mult nu mai vine nimeni din gradina.

Scrisa de Oana Petroaie

Tags: Intamplari // 2 Comments »