Parcul cu leagane si placinta de mar
Zilele trecute, in drumul meu grabit spre casa, am trecut pe langa un centru de pariuri. In dreptul sau m-am oprit cateva secunde. Nimic deosebit, ai putea spune. Ce putea fi inainte de acest local? Niste ruine, mi-ai raspunde. Da, dar ce a fost inaintea ruiunelor..?
Copilaria mea, cu cateva exceptii, a fost una linistita, iubind soarele, fluturii multicolori si zumzetul creaturilor mici. Desi am manifestat o sensibilitate excesiva inca de la o varsta tanara, nu aveam retineri in ceea ce privea joaca impreuna cu alti copii. Si unde poate fi un loc mai potrivit decat un parc?
Ei bine, aici incepe povestea.
Vezi tu, inaintea ruinelor de care am vorbit mai devreme, deasupra acelui teren dainuia un parculet mic, insa care mi-a marcat copilaria. Acolo veneam cu bunica mea, dupa amiaza, sa ma dau in leagane, topogan, sau sa ma joc cu alti copii. Cand oboseam, ma intorceam la bunica mea, care ma astepta intotdeauna la umbra, pe banca, si avea vesnic pregatite citronada acrisoara si placinta cu mere cu scortisoara. Bucatele mici, ca niste bijuterii, puternic aromate si gustoase, si mereu crocante.
In parcul acela am invatat -tarziu- sa ma dau in leagan.
Am inchis ochii cateva minute, luandu-mi avant, si, alaturi de scartaitul scripetelor se auzeau curand tipete de bucurie. Apoi au venit micile ‘olipiade’ de dat ‘pana la bara’, la care mie intotdeauna mi-a fost prea frica sa asist. Erau pentru copii mai mari, care aveau o placere deosebita in a ne supara uneori, insa ne aparau tot timpul de strainii care se bagau in jocurile noastre.
In parcul copilariei mele nu putea sa nu fie copacul copilariei mele.
Mic de inaltime, cu crengi mari si multe scorburi, mi-a fost un bun prieten ani intregi in care am incercat -si reusit- sa-l domin. Ma apara de soarele prea puternic sau de copii rautaciosi, leganadu-ma pe crengile lui. Ma asculta si il ascultam. Imi imaginam povesti cu zane si i le povesteam de cate ori aveam ocazia.
Acum, nu au mai ramas decat amintirile nepretuite, cu sclipiri argintii: leaganele daramate, copacul taiat, si reteta placintelor cu mere demult uitata, insa parcul acela le-a asigurat nemurirea.
Scrisa de Ioana
-ro.png)
frumos, ioana. felicitari
Si mie mi s-a facut pofta de placinta de mar, ca de la bunica, in bucatele mici, crocanta si foarte aromata
multzumesc frumos
Gia, si mie, de mult, mult timp mi s-a facut
Foarte frumos Ioana.
Mi-ai amintit de placinta cu mere din copilaria mea
Fiecare copilarie are placinta ei cu mere se pare
Si fiecare placinta cu mere are copilaria ei.Bre da de placinta cu dovleac nu zice nimeni nimic?Ca mi-e o pofta de lesin.
Foarte frumos Ioana.Dar tu deja stii cat de mult imi place cum scrii matale.
Gia, da, asa se pare
Multumesc Epic-Si placinta cu dovleac e de referinta, insa cea de mere e, cu precadere, mai simbolica
Multumesc Ligia, ma bucur ca tzi-a placut
Foarte promitator. Astept ceva mai indraznet si de calibru mai mare..Bravo ! Rock on !