Intre cei doi ciresi din fata blocului erau doua bancute, intre bancute era o masa, iar pe masa erau carti de joc, “Piticot”, “Nu te supara frate”, biletele de la “Om bogat, om sarac”. Asta se intampla de obicei seara, cand ne dureau pe toti picioarele de la alergat sau cand mingea ajungea (nu se stie cum) pe balconul vreunui vecin care ne ura si nu ne-o mai dadea niciodata inapoi. Pana maine.

Nu eram foarte multi: eu, sora-mea mijlocie si sora-mea mica (oamenii ne strigau “fete”, unii nici acum nu ne stiu dupa nume), Rebi, gemenii si inca vreo sase baieti, doi cate doi frati. Pe gemeni ii chema Ghita si Vasile, erau cei mai mari dintre noi si ii deosebeam dupa modelul scaunelor cu rotile.

Vasile stia cele mai multe glume, iar la “v-ati ascunselea” facea de obicei echipa cu Norbi. Ei faceau echipa cu cate-un baiat pentru ca nu puteau sa alerge suficient de tare de unii singuri. Rebi era “baiata” si nu era seara in care sa nu se certe cu nenea Misu din cauza ca l-a batut pe fiul lui. Tanti Muresanca o incurca mereu pe Rebi cu noi si pe noi cu ea si para parintilor copilul gresit.

Sora-mea mica era un fel de vedeta locala, pentru ca stia cantecele japoneze de la Sailor Moon si nu tupea niciodata pentru ca era prea mica. Ca sa nu se supere ca o consideram “pitica” ne numaram intotdeauna in asa fel incat ea sa iasa prima afara. Asta nu se considera trisat. Trisat era numai cand numarai in asa fel incat sa iesi tu primul afara. Asta nu prea se intampla pentru ca nu era rusine mai mare decat sa strige ceilalti dupa tine “lasul, lasul” sau “ai tri-sat, ai tri-sat”.

Regulile jocurilor nu puteau fi schimbate decat daca ai zis “pui-pui pe rosu”. Iar “pui pe rosu” nu se zicea decat in cazuri importante. Eu eram aia care vroia tot timpul sa inventeze jocuri noi, iar cand ne jucam “de-a ceva”, eram personajul negativ pentru ca “aia rai faceau tot timpul mai multe”. Cu impartitul dreptatii era sora-mea mijlocie.

Acum suntem toti mari…

Scrisa de Paula Craciun

Tags: Joc si Joaca // 1 Comment »