“…Si copilaria,

…Si satul,

…cu casa de la tara, casa tatalui meu, casa Tehomirului meu, ce-si tragea numele dupa un copil de-al lui Basarab ingropat in picioare, dupa cum spunea neica Ionel, ruda noastra majestuoasa din Capitala. Tehomirul meu cald si nostalgic, cu oameni saraci, dar gospodari, guralivi si betivi, oltenii adevarati dintre dealurile ce despart Gorjul de Mehedinti, oltenii mandri ai fratelui Minulescu

Sunt cel din urma strop de vin

Din rustica ulcica de pamant

Pe care l-au sorbit pe rand

Cinci generatii de olteni

Cei mai de seama podgoreni

Dintre mosneni si oraseni

…cu mosu’ Lica, tata lu’ tata, cel care ne spunea povesti caraghioase, numai de el stiute, rupte din noaptea ce-I furase prematur vederea, iar noi ne tavaleam de ras printre porcii lui colorati care mergeau pe biciclete, si dovlecii lui uriasi plini de broaste ce cantau la muzicuta ca Vasilica – chioru’ din capu’ satului.

…cu mama Domnica, mama lu’ tata, cea care ne spala in copaie cu lesie ca pe camasi, si care il luase pe mosu’ pentru inca o noapte, cand era si ea tanara, frumoasa si de maritat, ii aparuse in vis in cojoc oieresc insusi Dumnezeu care i-a zis: “du-te dupa Lica a lu’ Malaele”, si ea s-a dus…

…cu mama Banicoanea, strabunica mea dinspre mama, care bea tuica povestind si chiuind pe luncile Tehomirului, si care a murit pe la 90 si ceva de ani pentru ca n-a mai vrut sa traiasca,

…cu mama Nicu, mama lu’ mama, cea muncitoare, calda si blanda ca un cozonac oltenesc,

…cu mosu Hoara, tata lu’ mama, inalt si umflat in piept, chiaburul satului, care nu s-a dat cu comunistii nici “de-al dracu’”, indurand umilinta de a merge 11 kilometri la o fabrica, unde era portar, decat sa fie sluga la “astia care mi-au furat pamantul si viata”,

…cu Mutu satului, facatorul de case,

…cu Floarea cea frumoasa si bogata-n trunchi,

…cu Sile-cocosatu’, ce cazuse dintr-un nuc cand era mic si ramasese asa cocosat si mare-n sula, iar eu incremeneam cand imi povestea cum incalecase el pe Floarea cea bogata-n trunchi, si-I facuse un nu-stiu-ce, de simteam cum ma furnica “un ceva” prin burta si mai la vale…

…cu nedeile satelor, unde mancam colaci sfintiti, caltabosi, sugiuc, turta dulce si mai ales inghetata colorata de la tigani,

…cu mine, care ma tineam de mana copilariei, alergand incolo si incoace fara nici o treaba.

…Copilaria… Cadoul pe care ni-l face Viata pentru ce vom avea de indurat.”

Horatiu Malaele, “Horatiu despre Malaele”, editura Elena Francisc, 2008