Simti ca inca nu te-ai facut om mare pe deplin? Ca mai e o parte din tine care viseaza sa zboare? Crezi ca daca arunci pe tine cu praf de zane chiar vei zbura? E adevarat. De aceea concursul asta e pentru tine.

Trimite in perioada 1-25 februarie pe gia@cherrytales.ro o amintire din copilarie despre ceva ce ai invatat atunci si poti castiga un pachet de doua carti pentru copilul din tine – Peter Pan si Peter Pan in Grădina Kensington.

Copilaria nu ne-a dat numai stari de vis ci si invataminte pretioase pentru viata de adult de acum. Hai sa revedem impreuna care sunt acelea – pot fi sfaturile parintilor, ale bunicilor, poate fi o experienta, o carte, un desen animat, un indemn al unui prieten mai mare sau al unui profesor. Poate fi vorba despre oricine care ti-a spus ce, de ce sau cum sa faci ceva intr-o anumita situatie. Daca nu iti amintesti ceva anume, sau in plus, spune-ne si ce ai invata pe copilul tau mai departe, din ceea ce stii acum.

Toate amintirile vor aparea aici, pe cherrytales.ro, locul nostru de joaca.

Asteptam asadar invatamintele primite sau de oferit pe care le ai, pana pe 25 februarie pe gia@cherrytales.ro si spiritul lui Peter Pan poate zbura pana la tine.

Mult succes!

* Castigatorii vor fi anuntati pana pe 1 martie

** Felicitari castigatorilor (castigatoarelor) acestea sunt: Angelica Delean, Claudia Groza, Dana Mihaila, Lidia Duciuc, Luciana Codreanu, Mirabela Nichitean si Rodica Puscasu. Va mai asteptam si altadata cu amintiri!

un concurs cherrytales.ro si blognaiv.blogspot.com

Tags: Articole Speciale, Carti ale Copilariei, Joc si Joaca by fatacuportocale
9 Comments »

Se apropie 1 iunie – momentul când ne amintim de copilul din noi, care de multe ori îşi revendică dreptul la bucurie, sau de copiii care eram, cu mult timp liber şi fără nici o grijă. Momentul când le zâmbim mai des copiilor noştri sau celor pe care îi întâlnim. Când am vrea să fim din nou printre personaje de poveste, ca atunci când citeam o carte de basm. De aceea vrem să venim în întâmpinarea viselor voastre, să vă facem cadou cărţi de poveşti – pentru copiii din voi sau pentru copiii voştri.

(continuarea pe cotidianul.ro)

Tags: Carti ale Copilariei by fatacuportocale
No Comments »

Tags: Articole Speciale, Carti ale Copilariei, Povesti scrise de noi by Ama
2 Comments »

Am 20 de ani si port pijamale cu pisici.

Multa lume probabil, ar ridica, dubitativ, o spranceana, citind propozitia de mai sus. Insa este adevarul. Putina lume stie despre ce vorbesc. Sau ce vreau sa spun, pe langa sensul concret si banal. Si nimeni nu stie cine este pisica din vis.

Povestea incepe in clasa I, pe cand purtam uniforme in patratele albastre, decorate cu manecute din dantela, apretate saptamanal de mama. Manecile erau rigide, insa albul nu era niciodata patat de cerneala care aproape intotdeauna imi colora degetele. Erau vremurile in care alergam printre banci si purtam vesnic la mine batistute cu desene viu colorate.

Sfarsitul clasei I insa a adus ceva nou. Ca premiu, printre altele, mi-a fost inmanata prima carte pe care urma sa o citesc, si anume “Pisica din vis”. Desi continea mai multe povestioare, printre care unele deja cunoscute, cartea aceea nu a fost o simpla initiere in lectura. Cu toate ca imaginatia mea era bogata inca de la o varsta frageda, aceasta spori, citind micutele povesti ilustrate, care ma faceau sa vad mai mult in ce se afla in jurul meu.

Inventam jocuri noi, pe care le jucam singura, sau le dezvaluiam copiilor din fata blocului. Cream nestemate din pietre culese de pe jos sau globuri prezicatoare din capacele din cristal care odata apartineau sticlutelor de parfum. Construiam castele din carton sau monstri din nisip ud. Si, cand venea acasa, mama trebuia sa stranga esarfele insirate in sufragerie, care pana la momentul acela, erau ascunzisuri secrete. Secretele ascunse ajungeau fie inapoi in cutia ei cu bijuterii, fie la gunoi.

Chiar daca era un simplu drum pana la magazinul de peste drum, il transformam intr-o adevarata aventura, la urma careia ma intorceam acasa cu un colt din paine deja mancat, in cazul in care aceasta era calda. Norii aveau o anume forma, vantul batea intr-un fel pentru mine.

In afara dezvoltarii unui mic univers egoist, am invatat sa visez. Si desi a trecut demult varsta jocurilor, a aventurilor si a petelor de cerneala, nu am uitat nici acum sa visez.

Am 20 de ani si port pijamale cu pisici. Si ce daca? Eu sunt pisica din vis

Scrisa de Ioana (Katzy)

Tags: Carti ale Copilariei, Joc si Joaca, Povesti sau Basme by fatacuportocale
5 Comments »

Când eram mica, la tara la bunici, citeam mult şi orice fel de carţi. Am început cu poeziile lui Toparceanu şi am sfârşit cu romanele de dragoste ale Sandrei Brown & Co, pe care le imprumutam de zor de pe la vecinele de vârsta mătuşii mele. Şi acum, când mă duc la tara nu pot să stau fără să citesc ceva. Şi-mi iau de-acasă Romanul adolescentului miop, sau La rascruce de vanturi, sau Roşu şi negru ori vreun alt roman frantuzesc şi citesc, lenevind în pat, cat e de lunga ziua.

Şi la tara zilele sunt mereu atât de lungi… Şi soarele are o lumina care te imbie mieros la citit şi lenevit. Şi apoi la închis cartea şi la visat. Şi apoi la adormit şi visat. Şi apoi la trezit şi plimbat şi citit…

Şi cărţile mele au mereu gust şi miros de tara. Eliade e primăvara cu arome şi rasarituri tremurătoare. Pe Cioran îl citeam vara, pe calduri inabusitoare ce ondulau zarea pana devenea mare înspumata. În toamna galbena şi strabatuta de neguri îl citeam pe Blaga. Iar iarna, Crivatul zgaltaia fereastra în timp ce focul ardea în soba şi eu citeam E. Bronte.

Dar nu asta vroiam să spun.

Când eram mica, vreo 12-13 ani, gasisem o carte în pod, că acolo ţinea mamaia cartile; şi eu mă urcam pe scara subreda (ce frica mi-era!), urcam pas-pas, încercând să fac cat mai puţin zgomot, la prânz, când mamaia dormea. Doarmea mereu la prânz, de când mă ştiu. Şi mă punea şi pe mine să dorm, dar eu mă furisam mereu, şi faceam tot ceea ce nu aveam voie să fac: umblam la maşina de cusut, mă jucam cu focul (ce-mi mai plăcea focul!), mă furisam în camara să fur din dulceturi sau mă urcam în pod să iau cate-o carte. Şi-mi era foarte frica la început, că mamaia mă amenintase de mai multe ori că dacă nu sunt cuminte, da militaria jos din pot.

Şi eu nu ştiam ce e Militaria asta, dar avea mamaia un fel de a vorbi, că mă speria foarte rau. Dar într-o zi am prins curaj şi m-am urcat în pod, şi cu teama am căutat peste tot, dar n-am găsit pe nimeni şi nimic care să-mi para că seamănă cu o Militarie, şi chiar nu era nimic de speriat în pod, doar numai nişte paianjeni, dar mie nu mi-a fost niciodata frica de paianjeni. Şi mamaia mă tot ameninta că da Militaria jos din pod dacă nu sunt cuminte, dar eu nu mă mai speriam, şi ea nu ştia de ce pana într-o zi când i-am zis că am fost eu în pod şi nu-i nici o Militarie acolo.

Aşa că pe la varsta aceea, mamaia mă cam scapase din mână, şi mă urcam în fiecare după-amiaza în pod, fără frica de Militarie, dar atenta totuşi să nu fac zgomot, că dacă de Militarie nu-mi mai era frica, mamaia mă mai speria câteodată, când mă certa rau de tot şi nu mă mai lăsa să merg la baie cu copii.

Şi gasisem atunci în pod o carte minunata: cu prinţi, prinţese şi zane bune. Şi eram la vârsta când incepeau să-mi para foarte frumoase şi foarte importante rochiile şi bijuteriile şi castelele. Şi incepeam deja să visez la prinţi.

Şi toate în acea carte erau minunate. Printesele erau frumoase şi delicate ca florile, aveau par lung de aur şi ochii ca peruzelele (Eu nu ştiam prea bine ce sunt peruzelele, dar în poze ochii lor erau mari şi albastrii şi cu gene lungi şi intoarse şi mereu le sclipeau stelute în ochi). Şi printesele cele frumoase şi fragile aveau rochii de matasuri şi dantele şi aveau atâtea pietre preţioase: safire, smaralde, rubine, diamante, briliante şi toate erau cusute cu fir de aur, ceea ce mă făcea să fac ochii mari şi mă închipui şi pe mine îmbrăcata într-o asemenea minunatie de rochie.

Dar cel mai mult îmi placeau palatele în care printii îşi aduceau printesele după ce le salvau. Căci erau cu adevărat minunate: erau din marmura sau cleştar (pe care eu mi le imaginam ca un fel de sticla strălucitoare) şi aveau o camera cu pereti de aur, alta cu pereţii de platina, alta cu pereti de argint şi topaze, şi aveau candelabre din pietre preţioase, iar în cea mai frumoasa camera, candelabrul era de briliante, ceea ce era cel mai minunat lucru pe care mi-l puteam imagina.

Şi citeam poveştile acestea şoptit, cu buzele intredeschise şi cu ochii mari. Şi după ce terminam de citit o poveste, inchideam cartea şi scoteam un caiet în care descriam ce fel de camere îmi doream eu în palatul meu. Şi îmi facusem un palat…! Cel mai frumos din lume! Era din aur şi diamante şi avea etaj şi balcoane în forma de trandafiri şi, binenteles, în cea mai frumoasa camera aveam un candelabru de briliante.

Şi îi facusem şi gradina palatului meu, plina de toate florile din lume şi aveam şi portocali, pentru că îmi placeau tare mult portocalele şi gradina era nemuritoare şi florile infloreau şi iarna, printre zăpada. Şi facusem şi un plan palatului meu, un plan pentru care m-ar fi ividiat orice arhitect. Ce mai, eram tare mandra de palatul meu!…

Scrisa de Amma Lirio

Tags: Carti ale Copilariei, Povesti sau Basme by fatacuportocale
3 Comments »

- Sa nu te mai prind ca mai spui asa..

- ..Da’ceee..

- Taci, obraznicatura!..

Ochii Negri se intoarsera si lucira din nou a lacrimi.. dar se plecara iute spre barbia tremuranda, o luara la goana si murmurara din nou, cu ciuda si revolta: “Natafleatza! .. eu sunt Natafleatza!!” ..si mai incolo, dupa Nucul gros.. “Numai EU sunt Natafleatza!!..” Si se ridicara din nou spre cer, zambind misterios si zvantandu-se in lumina dintre frunze, si dincolo de ele, murmurand cu fericire infinita.. “Natafl.. Nataflea.. Natafleatzaa..”

Era Povestea Verii. Caci mai avea si Povestea Iernii, dar aceea avea altceva si era cu totul speciala.. Mai era Povestea Corcodusului Inflorit, a Primaverii.. asa cum era si Povestea Toamnei, cu Povestea Nucului Dezgolit.. Povestea verii era cea mai frumoasa, caci avea Povestea lui Natafleatza..

Cica Natafleatza era un baiat lenes care astepta sub par sa-i pice perele in gura… De fapt era un copil ca toti copii, si numai Cristinel stia asta – nu mai stia nimeni in toata lumea despre ce stia ea.. era un baietel care privea cerul albastru si soarele care se plimba printre nori, tolanit pe iarba si din cand in cand perele cadeau si el le prindea si le manca… ca doar nu era sa le lase acolo…

Incercase si ea sa se duca sub parul din Curticica de Gaini, dar acolo erau pietre si fiare, sarme si unelte (ca Gaini nu mai erau de mult) si nu avea cum sa se tranteasca sub par. Si oricum parul facea pere putine si tarzii, si era frig sa stea acolo pana ce se hotara vreo para sa pice pe jos..

Dar era Corcodusul lu’tan’Florica de peste gard cu ramurile lui bogate cazand pe acoperisul magaziei.. Ce daca nu avea voie sa se urce pe magazie..cee.. tati-tati nu se urca acolo?? Ha-haaa… nu era scara.. era gardul lu’tan’Florica.. si acolo sus era cald, fierbinte.. si daca puneai capu’ direct pe tabla smolita simteai zgrumturii fierbinti cum te patrundeau usor prin par..

De-asupra cadeau bogate valuri-valuri de crengi pline de frunze verzi si corcodusele galbene si fierbinti una-langa-alta-langa-alta…

Doar sa casti gura si sa musti tot asaa.. una-dupa-alta-dupa-alta… si sa faci ca tan’TigancaGhetzareasa care scuipa cojile de seminte pe o parte a guritei.. Doamne, cum de putea sa arunce semintele in sus, sa le prinda cu gura pe o parte si sa scuipe cojile pe partea ai’lalta.. Las’ca macar si pe jumate si tot s-o putea, si daca nu avem seminte, avem corcoduse.. si daca nu avem coji – avem samburi.. Si cum ramanea singurica acasa, tusti ca iepurasul din poveste pe magazie… cu capul sub ramuri.. si uite asa… picau corcodusele in gura lui Natafleatza !!!

…Si i se facuse in dimineata aceea asa un dor de Natafleatza… dar era duminica, si mama si tati-tati erau acasa si Cristinel nu putuse sa manance nici macar laptele cu painica, de ciuda si de pofta dupa corcoduse.. …Si murmurase asaaa.. pentru ea… pentru ziua de maine cand avea sa fie din nou Natafleatza… Natafleatza !!!… Si o prinsese mamica… Si iar ii venira lacrimile in ochi.. Si iar Ochii Negri lucira pofticiosi si nenorocosi catre poamele aurii din soare… pe tabla veche si roasa de ploi…

Scrisa de Cristiana Antonovici

Tags: Carti ale Copilariei, Desene Animate, Ganduri Simple, Intamplari, Joc si Joaca, Oameni fascinanti, Povesti sau Basme, Povesti scrise de noi by fatacuportocale
4 Comments »

Pe cand eram in scoala primara incingeam niste meciuri de fotbal cum nici la Campionatele Mondiale nu vezi

Impreuna cu fratele meu, Claudiu si cu vecinii de cartier ne imparteam in 2 echipe si astfel aveau loc adevarate confruntari. Jucam pe postul de aparator central. “Stoper” in limbajul de specialitate.

Si aveam o deviza: “Mingea trece, omul nu”. Am reusit in scurt timp sa imi fac o reputatie de “rupator”. De jucator care evolueaza dur si faulteaza. Eu si acum cred ca exagerau ceilalti

Aceste competitii s-au pastrat multi ani la rand. Pana cand fiecare dintre noi a plecat incotro l-a dus viata. Am observat insa ceva. Astazi copiii se joaca altfel. Pe langa obsesia pentru jocuri pe calculatoare, nu prea le-a mai ramas nimic. Imi amintesc momentele in care jucam un fel de tenis cu piciorul intr-un patrat impartit in 4. Fiecare patratica simboliza o anumita functie. De la somer pana la director Jucam de asemenea, “Tara, tara vrem ostasi”. “De-a v-ati ascunselea” nici nu mai zic. Era la ordinea zilei.

Ce se intampla de fapt? Care e diferenta fundamentala dintre jocurile noastre si cele din prezent ? Eram noi mai naivi, mai putin pretentiosi? Sau eram pur si simplu mai fericiti si mai lipsiti de griji? Nu vi se pare ca astazi copiii vor sa se “maturizeze” mult mai repede?

Parca s-a schimbat si sistemul deodata. Se fac lectii de matematica inca de la gradinita! Intr-o zi am auzit de la un copil ca tocmai invatase cum sa calculeze radacini de nu stiu ce ordin. Pai in ritmul asta le baga si analiza matematica la gradinita!

Ciudat este ca in acest mod si lumea devine mult mai agitata, mai nervoasa. Irascibilitatea pune usor-usor stapanire pe societatea contemporana. Si asta pentru ca avem pretentia sa devenim cat mai repede “oameni mari” si sa fim tratati ca atare. Ce uitam insa este un lucru fundamental. Si anume ca a fi copil e un dar divin care cu greu poate fi egalat de orice altceva.

E darul pe care avem obligatia de a-l lasa mostenire generatiilor viitoare.

Scrisa de Ovidiu Miron

Tags: Articole Speciale, Carti ale Copilariei, Joc si Joaca, Povesti scrise de noi by fatacuportocale
2 Comments »

Amintirea nu se scrie pe o foaie de hartie

Ci pe-o inima curata ca sa nu fie uitata
Recreatia mare, M. Santimbreanu

Am umplut multe oracole si caiete de amintiri cu aceste versuri, neintelegand cu adevarat intelesul lor.

Abia acum, dupa ce am terminat scoala imi dau seama cat de importante sunt amintirile. Doar cu ele ramanem pe mai departe. Nu o sa mai mergem in 15 septembrie la scoala pentru ca incepe INCA un an scolar, o sa mergem doar in 1 octombrie la facultate pentru ca incepe INCA un an de facultate…al doilea din viata mea.

Nu cred ca copilul de acum 10 ani s-ar fi gandit vreodata ca voi fi la facultatea de Comunicare si Relatii Publice. Doar eu vroiam sa ma fac “pictoreata”. Ce pot sa spun… art runs in the family, ca doar nu degeaba mama si sora ei au facut liceul de muzica si verisoara mea e balerina. Pasiunea pentru arta si pentru tot ce este frumos nu s-a stins atunci, doar am facut 10 ani de pian si acum ma preocupa foarte mult fotografia. Si cum fotografia are darul de a imortaliza momente din viata, la fel fac si amintirile…

Cateva amintiri fugare

Daca stau bine sa ma gandesc, prima amintitre care imi vine acum in minte este din ziua in care am fost prima data la gradinita, inaite de a ma inscrie. Totul a fost asa de frumos, incat am vrut sa mai raman si dupa ce mama a terminat de discutat cu directoarea. Nu stiam eu ca dupa ce noi am plecat, copiii aceia dormeau – lucru care mie nu-mi placea deloc. sic!

Una din cele mai dragi amintiri ale mele, este cea cand a venit Bunicu dupa mine la gradinita. Atunci am plecat prima data de la gradinita cu microbuzul. Asa cum mi-l aduc eu aminte, era un om foarte bun si l-am iubit foarte tare, chiar daca a murit cand eu eram in clasa I. De fiecare data cand vad poze cu el, ma bucur si imi aduc aminte de el si de copilaria pe care in mare parte am petrecut-o in casa bunicilor la Medias.

Nu o sa uit niciodata cum ne urcam cu Vladi pe gard si dadeam cu apa dupa cocos. Sau cum faceam sandwichuri si cafea din apa cu nisip pe care mai apoi i le vindeam la buni. Si chiar primeam bani pe ele. Sau cand faceam “papleasca” cu Adi, vecinul si cum se plangea el la mama lui ca mami si cu buni sunt foarte rele ca imi cumpara numai papusi si nu am nici o masinuta.
Desi, masinutele si pistoalele au urmat mai tarziu.

Si cand nu eram la Medias, eram la bunicii de la Cluj. Aici era si mai bine pentru ca eram cu Laura, verisoara mea. Mergeam cu buni in parcul mare si ne dadeam pe hinta, sau ne facea cort pe balcon si ne jucam acolo cu papusile Barbie. Alte amintiri sunt legate de bunicul de la Cluj Mosu’ la care noi ii furam telecomanda si ii schimbam canalele din hol, lasand-ul nedumerit ce se intampla cu televizorul.

Desene animate

Ca tot veni vorba de televizor, nu pot sa nu ma gandesc cu drag la desenele animate care erau atunci pe Cartoon Network si in engleza, nu ca acum in romana: Captain Planet, Plastic Man, Yoggi Bear, The Jetsons, Wacky Racers, Dastardley and Mutley, Road Runner si multe altele. Noroc cu Boomerang TV ca ne mai aduce aminte de vremurile acelea prin desenele pe care le difuzeaza.

La Somesul Rece cand mergeam cu buni si cu sora ei, ne jucam cu arcuri si sageti facute de tata din lemn de alun sau de soc. Iar mai tarziu ne jucam de-a Sailor Moon sau de-a Quo Vadis despre care ne povestea o prietena de-a noastra.

Carti ale copilariei

Si cartile pe care le citeam in copilarie. De la aventurile pe mare a lui Jules Verne (pe care nu l-am prea agreat, dar trebuia citit pt romana), la expeditiile prin pesteri ale Ciresarilor, la aventurile lui Nica la Humulesti, Casa Bunicilor a lui Teodoreanu si pana la povestioarele lui Mircea Santimbreanu din Recreatia Mare sau cartile de la Deutsche Bibliothek, imi aduc cu drag aminte de toate aceste povesti pentru ca odata cu ele imi aduc aminte de copilarie.

Si fiind vorba de carti, este o carte care imi aduce aminte cel mai mult de plecarea mea de la Medias si de momentul cand ne-am mutat la Cluj, si anume cartea pe care am “scris-o” eu si care cu toate ca acum mi se pare o copilarie, atunci a fost o parte importanta din viata mea. Imi aduc aminte si acum cat de mandru a fsot tata de mine… atat de mandru incat pastreaza si astazi paginile acelea scrise de un copil de 10 ani.

Cu toate ca au trecut 10 de atunci, amintirile le pastrez cu sfintenie in particica aceea de suflet destinata tuturor lucrurilor frumoase care mi s-au intamplat si care mi se intampla. Si cu toate ca au trecut 10 ani, nu am uitat de copilul din mine pe care unii il descopera cate un pic si azi.

Scrisa de Raluca

Tags: Carti ale Copilariei, Desene Animate, Ganduri Simple, Intamplari, Joc si Joaca, Oameni fascinanti, Povesti sau Basme, Povesti scrise de noi, Senzatii Placute by fatacuportocale
4 Comments »

Poate ca acest post ar trebui sa fie manifestul blogului de fata

Ciresarii a fost primul roman pe care l-am citit. Ma obisnuisem cu povestile citite pe sarite, din carte in carte si mi se parea ciudat sa citesc o poveste asa de lunga o data, o poveste cat o carte intrega. Dupa aceea am vazut ca mai sunt inca patru volume si chiar ma speriasem. Mama incerca sa ma convinga sa citesc si mi-a pus “Cavalerii florii de cires” in mana. Stiu ca la inceput am lasat-o si am fugit in alta camera, Mama a venit dupa mine si a inceput sa-mi explice cat este de important sa incep sa citesc.

Asa ca am ascultat-o si am incercat. Primele pagini mi s-au parut dificile, greu de urmarit, insa apoi i-am cunoscut pe toti Ciresarii si m-am atasat mult de ei

Daca imi mai aduc bine aminte numele lor, erau – Tic, Maria, Laura, Lucia, Victor, Ionel, Ursu si Dan. Am scapat pe cineva? Iar cartile erau: Cavalerii florii de cires, Castelul fetei in alb, Roata norocului, Aripi de zapada si Drum bun, ciresari. Stiu ca am citit cartuliile alea pe fiecare de cate 5 ori si nu m-am impacat niciodata cu ideea ca sunt doar 5, fiindca ma imprietenisem cu Ciresarii si as fi vrut sa-i mai vad. Insa au ramas undeva si se pare ca aici e un loc unde i-as regasi

Adolescenti, prietenie, aventuri, oameni, munti, dorinte, mare, secrete, tot ce poate fi mai frumos pentru un copil

Tags: Carti ale Copilariei by fatacuportocale
6 Comments »