Cred ca am fost norocoasa cand am fost mica. In blocul in care stateam, unde stau si acum, era aproape la fiecare etaj un copil sau mai multi de aceeasi varsta cu mine. Totusi, cei cu care ma intelegeam cel mai bine, au fost doua prietene, Bianca si Florina de la 6. Eu stateam la 7.

Povestea cu biletelele a pornit de la faptul ca Bunica lui Bianca se rastea mereu la noi, cand mergeam pe la copila ei sa stam de vorba, sa ne mai jucam ceva sau sa o chemam afara.

Cioc-cioc “Buna ziua, Bianca e acasa?” Si o voce enervata se rastea: “Iar voi? Bianca nu e acasa” sau “E acasa dar doarme” sau “Bianca are de invatat, mai lasati-o in pace!”. In rest era o Bunica tare simpatica. Stia sa faca chipsuri de cartofi buni, cu care ne trata cand ne invita inauntru, cand avea o zi mai buna.

Totusi, fiindca momentele in care ne lasa sa intram erau atat de rare, am inventat o noua metoda de comunicare, cand mai ales nici mamele noastre nu ne lasau pe afara. Biletele sub pres.

Era simplu. Scriai un mesaj pe un biletel, desenai si colorai daca aveai chef, il puneai sub presul apartamentului unde era pitica de prietena, sunai la usa si fugeai. Cat mai repede sa nu te prinda Mama sau Bunica. Iar daca erai tu acasa si asteptai, cum auzeai soneria fugeai sa deschizi usa, te uitai sub pres si gaseai comoara

Cred ca biletelele de sub pres ar fi varianta originala a sms-urilor de mai tarziu. Oricum, era tare palpitand sa pui sub pres si sa fugi, sau sa astepti un biletel si sa auzi soneria.

Tin minte ce am scris intr-un biletel. Fusesem cu mama la o croitoreasa, fiindca primisem cadou niste material si mi-am luat masurile pentru o bluzita. Asa ca am vrut sa impartasesc, am scris despre asta, atasand si o bucata de material. Era foarte aspru si foarte albastru.

Oricum, toata experienta asta, a biletelelor, te facea sa te simti tare bine. Exact sentimentul ala pe care il ai cand faci ceva placut si interzis

Scrisa de Gia

Tags: Joc si Joaca // Add Comment »