“Exista carti care te sugruma, te golesc si iti lasa un fel de vid in cap. Gustul pe care il ai dupa ce le termini e de pustiire. Nu stii incotro sa o iei, daca sa te mai apuci de citit si altceva, si nici de grimasa nedumerita care ti s-a latit pe figura nu esti prea constient. Baiuteii fratilor Florian nu va avea in veci (ne)sansa de a intra in acesta categorie, a cartilor “saracitoare”. Ba mai mult, volumasul asta verde cu doi pusti pe coperta iti vesteste voios ca esti mai bogat decat ai tu impresia.

In calitatea mea de uituc al propriilor comori, le multumesc Baiuteilor ca mi-au adus aminte cam pe cel fel de domenii era latifundiar. Pentru ca :

- si eu stiu, de fapt, cum e sa fumezi chistoace de tigara (ei le culegeau de prin cosuri de gunoi, eu asteptam – cu Cata de la parter poate? – sa le arunce nenii in maiou alb de la etaj);

- si eu, de fapt, am cunoscut senzatia aia apocaliptica in care te astepti la cel mai crancen talion dupa ce l-ai caftit pe unul din cartierul tau – asta cand l-am pocnit pe George de la doi, sau pe Mihai Cuceanu de la patru, care avea saniuta pirogravata cu numele lui complet, sau cand am fugit de la fabrica de bere pana acasa urmarit cu o viteza superluminica de nenorocitul ala de Dani de la E 10;

- si eu, de fapt, stiu cum e sa adori un caine (“Kita era capabila de minuni, ca o zana”) si apoi sa-l vezi murind;

- si eu, de fapt, stiu cum e senzatia de pietroi aterizand fortat fix la tine in frunte, cum e fotbalul, miuta, peretelu’ si douasuna, magarusu’ si victoria (sau “la malai”).

(N.B. – pentru cine nu a inteles pana acum termenii-cheie, spun doar ca in fond,Baiuteii, de Filip Florian si Matei Florian, deci de fratii Florian, este o carte scrisa in doi – capitolele impare pentru Matei, cele pare pentru Filip – despre copilaria autorilor petrecuta pe aleea Baiut din cartierul Drumul Taberei, Bucuresti, capitala R.S.R.)

Mai stiu acum, multumita Baiuteilor, ca pentru toti cei care au crescut printre blocuri, exista si o alta ordine sociala. Lumea lor e populata de personaje mai reale chiar decat oamenii ce vor deveni – Cosuta, Florea sau Naghy, Migu si Pipita, Nicoleta Neagoe, Gigi Maimuta, Cubanezu sau Patrascu Luigi. Citind despre ei, mi-am amintit ca si eu am asa ceva, ca o mitologie personala: ii am pe Cata Grasu (“Cataliiin Buletiiin, da din coada si bea viiiin!”), pe Gabelu, pe George si cu sora-sa aia urata si mucioasa – Emilia, pe Geri, pe Hantu, pe Aura (“Balaura”, evident), care statea la cinci sau la sase, si mereu cand iesea pe balcon mi se parea ca o sa se arunce de acolo si o sa se storceasca pe caldaram, pe Marga, pe Razvanel-Razbunel, pe Roland care avea vreo 20 si ceva de ani si despre care frate-meu, Alin (zeu intreg, cu unspe ani mai mare ca mine) spune ca i-am dat “urechi” la fotbal, pe “Melcioaicele”, care nu mai stiu la care etaj stateau, dar e cert ca erau ticnite si ca nu iti mergea bine toata ziua daca te vedeai cu vreuna dintre ele.

Spun, deci, ca Baiuteii au vocatia de a invia lumi pe care oamenii, in calduta si matura lor ignoranta, le fac ingropate fara regrete in uitare”… (continuare pe bookblog.ro)

Tags: Intamplari // Add Comment »