“Când am citit pe site-ul editurii Vellant că “Basmele de pretutindeni” se adresează unor “copii cu gusturi cosmopolite”, m-au trecut fiori pe şira spinării. Nu înţeleg cum arată un “copil cu gusturi cosmopolite” – e o specie pe care nu o cunosc – din câte ştiu eu, puiul de camerunez se joacă cu puiul de finlandez nu în numele frăţiei între popoare, nici a multiculturalismului, ci pentru că sunt amândoi pui de om.

În plus, am oroare de poveştile „adaptate” gustului vremurilor – în acest caz, fireşte, vremuri “cosmopolite”, consumiste, marketizate. Mi se face greaţă când mi se dă de înţeles că Feţii-Frumoşi, pentru a fi plăcuţi de copii, ar trebui să aibă nu un cal, ci vreo 250, împachetaţi macho într-o capotă de BMW.

Sau că Ilenele Cosânzene sunt demodate dacă nu se îmbracă de la Prada şi dacă nu se dau pe faţă cu l’Oréal-pentru-că-merit. Orice, dar nu vreau să văd în câţiva ani kinderi care habar n-au de salăţile din grădina ursului, dar sunt siguri că fiica cea mică a împăratului a fost cucerită de un inel cu Swarovsky.

Basmele sunt frumoase (şi) pentru că sunt vechi. Precum vinul sau oamenii, precum cărţile sau lada de zestre. Şi vechi fiind, sunt atât de grele de mister, încât orice ajustare după canoanele şi capriciile moderne te duce cu gândul la o tentativă de viol.

Dar, destul cu teoria – spre norocul meu, formula neîndemânatică de mai sus e cel mai mare defect al cărţii acesteia. Malachy Doyle, chiar dacă nu străluceşte prin talentul de a repovesti (a repovesti înseamnă în acest caz a te lua la trântă cu secolele, dacă nu mileniile, în care povestea a fost rafinată; treabă, să recunoaştem, deloc uşoară), pare a avea o eleganţă şi un simţ al măsurii care fac ca lectura să curgă firesc, cât să-ţi dea răgaz de gândit şi chef de a citi mai departe toate cele douăsprezece basme (care, în treacăt fie spus, nu sunt chiar “de pretutindeni”, dat fiind că cinci dintre ele sunt germane).

Însă argumentul forte pentru orice părinte care nu vrea să-şi îngraşe odrasla cu pixeli şi cu reclame sunt desenele Nicolettei Ceccoli. Pur şi simplu priveşti şi nu te saturi. Paginile sunt o inocenţă colorată. Chiar şi cea în care dragonul roşu, imens, cu privire sticloasă, ameninţă să-l înghită pe Kwang-Su din povestea chinezească. Nimic violent, nimic vulgar, nimic provocator, nimic “modern”.

Personaje simpatice cu siluete naive şi expresii mirate, cu mâini mici şi nasuri mari; cele pozitive – cu bujori în obrăjori, cele negative – aşa cum trebuie, un pic ironizate, printr-o strâmbătură hazlie sau câte o meteahnă trupească” (continuarea pe bookblog.ro)

Silviu Man

Tags: Povesti sau Basme by fatacuportocale
No Comments »

Felicitari Tiberiu Pintilei, Claudia Groza, Lidia Duciuc, Ramona Stoian si Ioana Dorojan – ei sunt cei care au scris amintiri frumoase si au castigat cate o carte de povesti personalizate!

Ioana Dorojan este cea care a castigat si o Scrisoare din partea lui Mos Craciun, pentru cele mai multe voturi acumulate si Laura Ciobotaru, pentru comentariul (si amintirea) ei.

Multumim ecartipersonalizate.ro

Felicitari inca o data si Sarbatori fericite!

Tags: Uncategorized by Ama
No Comments »

Amintire scrisa pentru Concursul de Craciun, voteaz-o daca iti place! 

Craciunul este una din cele mai emotionante, frumoase si asteptate sarbatori atat de catre cei mari , cat in mod special de catre copii. Tocmai despre asta as vrea sa va scriu in aceasta scurta povestioara despre Magia Craciunului traita si simtita de un copil.

Cred ca fiecare dintre noi isi aduce aminte cu placere despre aceasta perioada in care , copii fiind , asteptam cu nerabdare venirea lui Mos Craciun, impodobirea bradului de Craciun alaturi de cei dragi , primirea si daruirea cadourilor , precum si tavaleala prin zapada . As fi vrut ca aceste momente sa nu se mai termine niciodata , sa il astept pe Mos in fiecare noapte iar mirosul de sarmalute si de cozonaci facuti in casa sa il simt permanent in nari.

Timpul insa a trecut , mi-am dat seama ca mosul nu exista decat in inima mea, m-am casatorit si la randul meu, Dumnezeu mi-a daruit un copil. Asa am inceput sa simt si bucuria pe care o are un parinte atunci cand isi face puiul fericit si intra alaturi de el intr-un joc magic de Craciun, pentru ca, nu-i asa ? … nimic nu e mai frumos ca atunci cand faci pe cineva fericit!

Sa aveti un CRACIUN FERICIT

Amintire scrisa de Valentin Cobzaru pentru Concursul de Craciun, participa si tu!

Tags: Senzatii Placute by fatacuportocale
No Comments »

Amintire scrisa pentru Concursul de Craciun, voteaz-o daca iti place! 

Craciunul… cea mai frumoasa sarbatoare din tot anul! De ce? Pentru ca are un farmec deosebit, are miros de cozonac si clinchete de clopotei de la colindatori si mai ales are emotia copiilor (a nepoteilor mei) atunci cand il vad pe Mosul! Eiii… bine ar fi sa avem parte si de “dansul fulgilor de nea”, insa asta depinde doar de Cel de Sus!

Cel mai frumos Craciun incepe cu pregatirea bradutului, impodobit cu globulete de toate culorile, cu beteala si bombonele cu care sa il imbiem pe Mos a vina la noi, luminandu-I calea cu instalatia cu beculete minuscule si multicolore!

Mie imi place tare mult aceasta perioada a anului, imi place sa primesc colindatori, sa le ascult colindele, sa ii servesc cu cate o feliuta de cozonac…

Pentru mine cel mai frumos Craciun inseamna sa ii am pe toti cei dragi mie aproape, sotul, copiii si nepotii… chiar daca nu s-a intamplat acest lucru pana acum… eu sper… speranta moare ultima, nu?

Amintire scrisa de Gogosica pentru Concursul de Craciun, participa si tu!

Tags: Ganduri Simple by Ama
1 Comment »

Amintire scrisa pentru Concursul de Craciun, voteaz-o daca iti place! 

Cu siguranta cu totii ne amintim cu emotie de Craciunul din copilarie. Eu simt si acum parfumul cozonacilor calzi facuti de bunica si mirosul intepator al vinului fiert pe soba de bunicul. Bradul era impodobit in camera de la strada ca sa se vada frumos iar noi ne furisam toata ziua ca sa mancam bomboanele de pom.

Aveam cativa anisori si nu-l mai vazusem pe Mos Craciun iar mama mi-a promis ca anul asta va veni. Si asa a fost. In ajunul Craciunului ne-am strans cu totii langa brad si dupa usa, prin geam am vazut o silueta mare rosie. A aparut apoi in prag un mos batran cu barba alba, cu voce groasa ca a bunicului meu… dar apropo, el unde o fi ?

In fine eram atat de emotionata pentru ca stiam ca trebuie sa-i spun o poezie, sa nu cumva sa ma incurc, dar totul a fost perfect. Mosul m-a felicitat, a spus ca stie ca am fost o fetita cuminte asa ca mi-a adus in dar jucarii. Prima, pe care nu am sa o uit niciodata a fost mingea rosu cu galben, apoi alte cateva jucarii si niste hainute. Mosul a plecat. Eu am ramas sa descopar jucariile pe care le primisem. Apoi a venit si bunicul care fusese in gradina. I-am spus ca are vocea ca lui Mos Craciun si a inceput sa rada.

A fost o seara de neuitat.

Amintire scrisa de Laura Ciobotaru pentru Concursul de Craciun, participa si tu!

Tags: Oameni fascinanti by Ama
No Comments »

Amintire scrisa pentru Concursul de Craciun, voteaz-o daca iti place! 

In ultimile zile vremea de afara s-a racit simtitor. Ma pregateam sa ies din cladirea facultatii, incheindu-mi geaca „pana sus” si legandu-mi fularul la gat. De cele mai multe ori nu obisnuiesc sa port manusi, pentru ca am mainile calde indiferent de temperatura.

Ciorchini de lumina si culoare impodobeau rondul de la Piata Romana. Simteam cum frigul imi patrunde prin piele, prin suflet, si o usoara amorteala imi lega incheieturile. Respirand adanc, mi-am dat seama ca miroase „a iarna”.

Pasind printre straini, imi aminteam de emotia iernilor copilariei.

De saniusul din parc, de hainele pe care le purtam, atat de multe si groase, incat abia ma puteam misca. De zapada care, in ciuda multitudinii hainelor, tot imi ajungea pana la piele. De anii in care am racit groaznic, pentru ca mancam zapada.

De bradul din sufragerie, cu miros imbatator, puternic, ca de balsam. De beteala stralucitoare, sub care ma ascundeam, uitandu-ma la „Nightmare before Christmas” in timp ce o asteptam pe mama de la serviciu, pentru a impodobi uriasul brad.

De imaginea lui Mos Craciun, intotdeauna noua, insa intotdeauna acceasi. Si dezamagirea pe care o simteam cand nu reuseam sa-l prind dupa ce imi lasa cadourile, dar nici nu-l vedeam pe fereastra, cum zboara cu sania catre alti copii.

In copilarie, iarna a avut o aura deosebita pentru fiecare din noi.

Lumina beculetelor, clopoteii, dulciurile, mirosul de coji de portocala sau zapada sclipitoare sunt cateva dintre franturile de amintiri care ne aduc melancolie in suflet. Si, desi lumea adultilor ne sufoca in masura ce ne indepartam de inocenta copilariei, aceste amintiri pastreaza vesnic un loc in mintea noastra, alaturi de aroma vinului fiert, cu scortisoara.

Si, privind pe geamul troleului cu care ma intorceam acasa, un zambet a reusit sa mi se strecoare pe chip. E iarna..

Amintire scrisa de Ioana Dorojan pentru Concursul de Craciun, participa si tu!

Tags: Ganduri Simple by fatacuportocale
2 Comments »

Amintire scrisa pentru Concursul de Craciun, voteaz-o daca iti place! 

Cele mai frumoase sarbatori de iarna le-am petrecut pe vremea cand eram copil, pe vremea cand credeam in Mos Craciun, pe vremea cand lucurile imi pareau usoare si nu aveam obligatii. Am prins ierni frumoase, de vis, cu nori plumburii, cu lan intreg  de ninsoare cat vedeai cu ochii, cu scartaituri sub ghete, cu dragi si frumosi flacai ce veneau an de an la bunici sa ma colinde.

Eram o fetita timida si deseori ii priveam si le ascultam vocile grave vreo jumatate de ora, stand dupa usa sau dupa perdea. Era ceva frumos, mai ales atunci cand veneau imbracati in straie traditionale sau haiducesti, calare pe cai, cu cate o bata sau un bat in mana, intrau asa calare pana in fata usii de la intrarea principala a case si incepeau a colinda inca de la poarta. Aceasta amintire a acelor baieti falnici, calare pe caii am sa o tin minte toata viata… caci de atunci, de pe vremea copilariei mele, nici un calaret nu a mai batut in poarta sa ma colinde.

Casa bunicii era impodobita, bradul era la locul lui iar mireasma de cetina se simte pana in curte. Era cald si primitor iar intotdeauna poarta era deschisa fiecarui colindator…

Mi-aduc aminte ca bunicul iesea cu carafa de vin rosu si le dadea baietilor, in semn de multumire. Imi mai amintesc bine bine de bunicul meu in ipostaza de Mos Craciun…:) Cand a venit intr-un an cu un sac mare plin cu jucarii si dulciuri pentru fiecare, insa atunci cand a vrut sa ne ia in brate sa ne pupe, mirosea teribil a ceapa; si atunci mi-am dat seama ca nu este Mos Craciun, el nu are dintii din ceapa..:)) dar “mosul” a fugit repede pe hornul pe care a si coborat… cum zicea tatal meu.:P

Fiecare Craciun era imbelsugat si fericit, s-apoi Craciunul este poveste pentru fiecare copil, un taram de vis si sperante…

Pentru mine, acum nimic nu mai este ca inainte, nici zapada nu mai este ca altadata, nici colindele celor mici care colindau dis de dimineata, nici “The Final Countdown” ce ma trezea la Radio Romania Mare parca… nici colindele baietilor vanjosi, nici casa bunicilor nu mai este la fel de primitoare, caci de cand s-a instalat batranetea si bolile, totul s-a schimbat si a ramas ” A fost odata…” Nici macar aroma si parfumul cozonacilor copiti pe vatra din curte, cand ii mancam gata scosi din cuptor si ma incalzeam de gerul iernii, nici veselia la taierea porcului nu mai este, cand se bea tuica fiarta si se canta… acum totul s-a transformat intr-un Craciun comercial, fara traditii, fara emotii…

De atunci nu am mai avut nici un Craciun memorabil, in afara de cele petrecute cu familia si fiul nostru, in sanul familiei, cu traditiile si emotiile Craciunului …transmise de baietelul nazdravan care impodobeste doua case de Craciun si se bucura de atentia si cadourile primite de la Mos Craciun, care ne incanta si ne bucura cu puritatea, cu gingasie de copil, cu poezioare si colinde incalcite a unui strengar de 3  anisori… Imi pare rau insa, de faptul ca fiul meu nu se poate bucura de ceea ce eu, noi, ne-am bucurat candva…

Au fost vremuri, vor trece vremuri si vor veni alte vremuri… traim cu amintirea a ceea ce “A fost odata…”

Amintire scrisa de Ramona Stoian pentru Concursul de Craciun, participa si tu!

Tags: Intamplari by fatacuportocale
No Comments »

Amintire scrisa pentru Concursul de Craciun, voteaz-o daca iti place! 

Imi aduc si acum bine aminte cu bucurie si nostalgie, de cel mai frumos Craciun petrecut in copilarie. Se petrecea acum multi ani, cand eu aveam 10 ani si doar un fratior (intre timp a mai aparut unul).

Si pentru ca se apropia Craciunul, parintii mei au vrut sa facem ceva deosebit in acel an. Cu cateva zile inainte de ziua cea mare am mers si am cumparat cadouri pentru toti prietenii. In sfarsit a venit si seara de Craciun cand puteam sa ne punem in aplicare planul. Atunci au hotarat ca Mos Craciun sa imparta cadourile.

Cum tata nu s-a imbracat in Mos asa cum era normal, asa ca m-au imbracat pe mine si nu m-au imbracat cu un costum de Mos (ar fi fost bine), ci mi-au dau un ditamai cojocul intors pe dos, in cap o caciula de blana la fel intoarsa si m-au si mazgalit si pe fata cu ceva negru, ceea ce eu nu intelegeam de ce. Mi s-a explicat ca asta e ca sa nu fiu recunoscuta.

Zis si facut, am fost deghizata, asa ca am pornit cu sacul in spate si cu un toiag in mana, din casa in casa, pe la veri, nasi si fini. Am impartit cu mare drag toate cadourile si nici eu nu am ramas pe dinafara pentru ca am primit si eu in loc de cadoui-bani  distractia serii fiind eu.

Acum Craciunul cel mai frumos si pe care il am cel mai mult la suflet este cel de acum 2 ani cand am aflat ca va veni pe lume un ingeras  cu care anul acesta vom impodobi bradutul.

Atunci am simtit ca Dumnezeu ma iubeste si ca Mos Craciun chiar exista…

Amintire scrisa de Florina pentru Concursul de Craciun, participa si tu!

Tags: Intamplari by fatacuportocale
1 Comment »

Amintire scrisa pentru Concursul de Craciun, voteaz-o daca iti place! 

Noapte. Liniste deplina. Chiar si argintiul zapezii scanteiaza in tacere… Undeva, intr-un camp indepartat, dormiteaza cativa pastori, incalziti de darnicia focului. Dintr-o data, linistea striga….totul prinde viata la lumina feerica a ingerilor.

Un cor ingeresc trimis de Marele Stapan, ii anunta tocmai pe ei, niste bieti ciobanasi, ca, intr-o iesle umila s-a nascut un copil cu totul deosebit, copilul Isus, pentru a aduce pacea, adevarata pace….

Tot noapte. Iarna. Ajunul Craciunului…. O noapte de vis, dar un vis intruchipat, de data aceasta, intr-o fetita, Rebeca-Lois… o fericire nascuta din durere, durerea nasterii…

De data aceasta, Dumnezeu a trimis doar un inger, dar nu cu o solie, ci pentru a se naste in familia noastra… Chiar atunci am inlocuit, intr-o clipa, ingrijorarea cu bucuria, teama cu iubirea, lacrimile de durere cu cele de fericire…

Da! In sfarsit! In sfarsit sunt mama! Visul a devenit realitate! Si, cel mai frumos lucru este ca, Marele Stapan a gasit cu cale sa ne inunde inimile de bucurie, daruindu-ne cel mai frumos cadou!!!

Amintire scrisa de Lidia Duciuc pentru Concursul de Craciun, participa si tu!

Tags: Senzatii Placute by Ama
2 Comments »

Amintire scrisa pentru Concursul de Craciun, voteaz-o daca iti place! 

Nu pot sa spun ca am doar o amintire frumoasa despre copilul meu. De la nasterea lui tot ceea ce face si tot ceea ce are legatura cu el reprezinta o amintire extraordinara pentru mine. Momentele cand ne jucam, cand ne plimbam, fiecare clipa traita alaturi de el este minunata. Este ingerasul meu. Am atat de multe amintiri legate de fiul meu, la care mi-e greu sa renunt si s-o caut pe cea mai importanta pentru a v-o povesti si voua.

Una din amintirile mele dragi este legata de Craciunul trecut, pe care de altfel il consider cel mai frumos Craciun de pana acum. Alex avea un an si doua luni.Pentru aceasta zi importanta din viata noastra, am inceput pregatirile cu cateva zile inainte.

Am ales sa cumparam un brad  de plastic, fiind mai usor decat unul natural, in caz ca, dintr-un accident, s-ar pravali peste baiat. Am schimbat apoi globurile elegante, din sticla, cu altele mai mici si mai colorate, din plastic, la fel de frumoase dar mult mai potrivite pentru a fi roase cu dintii lui mici, fara urmari.

Am inceput sa impodobim bradutul in noaptea de ajun, pe la ora 23, dupa ce adormise Alex.Era trecut de miezul noptii cand am terminat. Nu am rezistat tentatiei si am aprins instalatia, iar dupa vreun sfert de ora Alex s-a trezit. Cand l-a văzut pentru prima data, Alex l-a privit cu gurita pe jumatate deschisa, conturand un zambet, a intins degetelul spre luminitele colorate si a spus « iete ».

Am sa-mi amintesc zambetul lui toata viata, pentru ca a fost altfel decat zambetele de toată ziua: putin mirat, putin timid, putin ingrijorat, cate putin din toate. Au urmat zile de neuitat pentru mine. N-a daramat bradul si nici globurile nu le-a tras de pe crengi. Habar nu avea de ce se intampla cu el, dar cand venea seara era fascinat de beculetele bradului sclipind in intuneric. Statea si privea la nesfarsit globuletele care aruncau scantei la cea mai mica miscare a aerului din camera.

Am fost foarte fericiti in acele zile pe care el nu le va mai tine minte, dar care au inceput probabil de pe acum sa ii creeze in suflet o emotie profunda,  si care in anii urmatori si pana va deveni si el parinte ii vor crea un dor nespus de mama, de tata, de mirosul de cozonaci, de sentimentul acela de siguranta, liniste si seninatate pe care numai Craciunul stie sa il aduca in sufletul nostru.

Ce fericit a fost Craciunul trecut si ce amintire legata de fiul meu mi-a lasat in Suflet.

Amintire scrisa de Elena Dominteanu pentru Concursul de Craciun, participa si tu!

Tags: Uncategorized by Ama
No Comments »

Amintire scrisa pentru Concursul de Craciun, voteaz-o daca iti place! 

Craciunul este o sarbatoare de familie, alaturi de colinde autentice, traditionale, specialitati specifice acestei sarbatori, reintalnirea si adunarea in jurul mesei alaturi de toti cei dragi, invatand sa fim generosi, buni, aproape celor dragi noua, tuturor, cinstind si sarbatorind Nasterea Domnului, pretuind mesajul ei.

Locuiam la tara si aveam inca doi frati mai mici. Mama era casnica, tata era cioban iar noi aveam grija sa invatam carte si sa o mai ajutam pe mama prin curte cu animalele, cu gradinaritul. Nu eram o familie instarita, insa din ‘64 pana cand am plecat din casa parinteasca am avut Craciun ca-n povesti, asa cum nu am mai avut apoi si nu voi mai avea niciodata, poate…

Mergeam cu unchiul meu la cumparaturi si cumparam imbracaminte si incaltaminte pentru cei de acasa, jucarii pentru fratii mei si diverse carti cu cateva zile inainte de Craciun. Era mare lucuru sa mergi la cumparaturi in Unirii pe vremea aceea, mai ales ca veneam din provinicie, de la tara, dar era minunat si eu eram cea mai rasfatata, fiind cea mai mare, fratele mai mic al tatalui meu ma rasfata si ma iubea ca pe fata lui.

Veneam acasa, apoi chiar in Ajun tata taia porcul, eveniment la care participa tot neamul la pomana porcului cu tuica fiarta si voie buna. Impodobirea bradului in ritm voios de colinda ma binedispunea si ma facea fericita pana in adancul sufletului si ajutam pe mama la asezarea mesei cu bucate care mai de care, caci multumesc Domnului, nu am dus lipsa de nimic in toata copilaria mea.

Seara ne adunam in familie si cei mari stateau si ascultau colindele noastre, a tuturor copiilor, caci imi erau alaturi si fratii si verisoare si veri… An de an Craciunul in familia mea era ceva magic si de neuitat, nu exista ranchiuna si invidia din zilele astea, eram o familie mare si unita. Spiritul Craciunului este o stare pe care o simteam la acea vreme cu sufletul meu de copil si inca o simt si acum, cand sunt mama si bunica; imi intra in casa si in suflet, imi da putere de a ierta si de a merge mai departe…

Cadoul cel mai de pret pe care il primesc an de an este linistea, bucuria familiei mele si  amintirea draga a acelora ce nu mai sunt…

Amintire scrisa de Aurelia Mihaila pentru Concursul de Craciun, participa si tu!

Tags: Oameni fascinanti by Ama
No Comments »

Amintire scrisa pentru Concursul de Craciun, voteaz-o daca iti place! 

-Gata a trecut vremea ta! Pana la iarna, stai aici cuminte. Asta daca ai noroc sa fie zapada, sa fii utila, spuse stapanul, trantind usa podului.

-Offf… iar ma plictisesc luni bune pe aici, zise trista si ingandurata, saniuta.

-Si se pare ca vei avea nevoie si de ceva reparatii, se aude din apropiere o voce firava.

-Tu cine esti? intreaba saniuta.

-Sunt o jucarie, un castel de lemn – Castelul Turn, caruia baiatul stapanului  i-a rupt o usa, si m-au aruncat aici. Nu au deloc suflet.

-Te cred. Esti de mult aici?

-De vreo doua luni. Imediat dupa Craciun. Doru, baiatul stapanului, este un copil rasfatat.

-Da, asa este. L-am purtat prin cele mai frumoase locuri. L-am dus pe dealurile cele mai inalte, printre carari de munte si cazematele cele mai periculoase. Ma arunca intr-un colt al debaralei, fara pic de mila, dupa fiecare aventura. Mi-am rupt de doua ori piciorul drept. Tatal sau m-a reparat asa, de ochii lumii, pentru  a rezista la inca o competitie. Mi-ar fi placut sa fiu vopsita, impachetata frumos, depozitata cum se cuvine, ofta saniuta.

-Hai nu mai fi trista. Ne vom distra de minune. Sunt expertul petrecerilor, a spus hotarat Castelul Turn.

Intr-adevar au jucat fel si fel de jocuri: mima, pacalici, au povestit si au cantat incat nu au realizat ca a sosit din nou decembrie. De fapt, ele nu aveau notiunea timpului.

Intr-o zi, au auzit colinde. Cantece de liniste si frumos si bine.

-Oare va ninge in curand? intreaba melancolica saniuta.

-Nu stiu si nici nu ma intereseaza. Eu raman aici, pana voi fi aruncat probabil, sau cel mai bine pentru mine, voi ajunge la un orfelinat pentru copii, spuse trist castelul Turn.

-Ai vrea sa ajungi la un orfelinat? spuse saniuta.

-Da, este visul meu. Acolo sunt sigur ca un copil m-ar repara si toti ceilalti s-ar juca frumos cu mine. As prinde viata si m-as hrani cu veselia lor, adauga, ganditor, Castelul Turn.

“Am venit si noi odata/La un an cu sanatate…” se aud colindatorii.

-Doru, ninge! spuse tatal, privindu-l el insusi fericit.

-Urraaa! Maine la derdelus. Repede, sa scoatem saniuta de la naftalina, se aude glasul zglobiu al lui Doru.

Fara a sta pe ganduri si a astepta si alte rugaminti, tatal executa sarcina.

-Esti norocoasa, saniuta! De cand te-am cumparat ai avut parte de activitate intensa an de an. Hai, la treaba acum, spuse tatal lui Doru si prinse saniuta de bara ce uneste picioarele.

Saniuta il linisti pe castelul Turn, ce parea foarte suparat:

-Promit ca pun o vorba buna pentru tine. Ai incredere in mine. Prietenul la nevoie se cunoaste.

-Multumesc! Ai grija pe unde circuli, adauga Castelul Turn.

Saniuta a fost curatata cu o solutie speciala pentru lemn si scoasa la aerul rece, sa-si intre in forma.

“Ce bine este! Aer proaspat pentru celulele mele!” Priveste cerul instelat. “Ce dor mi-a fost de voi: stele, luna, ramuri, nea.” In curand, obosita si emotionata, a atipit. Zorii zile ii gadila lemnul lustruit. E ca si noua. Se simte pregatita sa alerge mult si bine. De abia asteapta sa demonstreze ca e in forma. Nici nu termina de gandit, ca Doru a si sosit langa ea:

-Pregatita de peripetii, saniuta mea? zise zambind voios, baiatul.

-Bineinteles, raspunde saniuta, desi stia ca nu poate fi auzita. Si am o mare surpriza pentru tine! Ai sa vezi.

Baiatul se suie pe saniuta si porneste in sus, pe strada. La coltul strazii, saniuta face curba spre dreapta.

-Hei, dar unde ma duci? Nu am voie sa ma indepartez prea mult azi, striga Doru.

-Nu-ti face griji, esti in siguranta, spuse saniuta.

La doua strazi mai sus, este un orfelinat. Saniuta stia despre el. Ajunge in fata lui si se opreste. Copiii se uita tristi pe ferestre. Pentru ei nu exista Mos Nicolae si Mos Craciun.

Doru ii priveste tacut. Le face semn cu mana. In pragul casei se ivesc doii baieti, cam de aceeasi varsta cu Doru.

-Vreti sa faceti o tura cu saniuta? Intreba incet, baiatul.

Cei doi se privesc mirati si raspund in cor:

-Multumim. Ne-ai facut o mare bucurie.

Saniuta alearga nastrusnica purtand cu mandrie cei doi copii, care de mult nu se mai bucurasera de  o asemenea plimbare. Saniuta este incantata de chiotele de bucurie si de rasetele celor doi baieti.

La oprire, inainte de a-si lua ramas bun, Doru le spuse:

-Maine este Craciunul. Sunt sigur ca Mos Craciun va lasa ceva si pentru voi. Promit ca ma intorc la voi.

Acasa, Doru se duse direct la pod, scoase toate jucariile abandonate acolo. Ii ceru ajutorul tatului sau, le-a reparat, le-a pus in saci si a doua zi, stia ce are de facut cu ele.

-Multumesc, zise Castelul Turn, in timp ce era transportat pe saniuta spre orfelinatul de baieti.

-Cu mare drag, raspunse saniuta. Orice vis, cand crezi in el se indeplineste. Mai ales in preajma Craciunului.

Castelul Turn a petrecut zile multe si fericte alaturi de generatii de copii. Saniuta, peste cativa ani, i-a devenit partenera la orfelinat. Doru a crescut. Ramasese prea mica pentru el. Caci, chiar daca oameni cresc, sufletul lor este de copil. Pururea.

* Fiecare ajunge acolo unde ii este rostul. Trebuie doar sa creada.

Amintire scrisa de Claudia Groza pentru Concursul de Craciun, participa si tu!

Tags: Povesti scrise de noi by fatacuportocale
No Comments »

Amintire scrisa pentru Concursul de Craciun, voteaz-o daca iti place! 

Cea mai frumoasa amintire din copilarie care sa petrecut in perioada Craciunului a fost atunci cand aveam cam 6 ani  si  asteptam cu nerabdare sa vina seara de ajun si sa il vad pe Mos Craciun cum imi aduce cadourile, dar …din pacate am stat pana tarziu si …nu a venit.

Eram dezamagita si am adormit cu lacrimi in ochi ca nu a venit mosul si la mine, iar noaptea, in jur de ora 2, m-am trezit brusc cu sentimentul ca a venit  deja si m-am ridicat din pat incet si cand am ajuns langa brad am strigat incantata ca a venit totusi mosul si la mine si nu m-a uitat, iar faza cea mai haioasa a fost ca am trezit pe toata lumea cu strigatul meu de bucurie dar …nu am fost certata deoarece primisem exact ce mi-am dorit …o papusa frumoasa foc si alte cadouri.

Acesta a fost cel mai frumos Craciun din copilaria mea… a fost minunat!

Amintire scrisa de Alina Marginean pentru Concursul de Craciun, participa si tu!

Tags: Intamplari by fatacuportocale
No Comments »

Amintire scrisa pentru Concursul de Craciun, voteaz-o daca iti place! 

Pe la varsta de 6 anisori am aflat ca exista Mos Craciun. Inainte de sosirea lui Mos Craciun toata ziua am trudit confectionand lanturi din hartie colorata si diferite decoratiuni pentru brad. M-am trezit dis de dimineata si pana spre seara am confectionat decoratiuni. Cand aproape erau gata, tata a adus bradul in casa si l-a asezat in supotul saniuta. A fost o incantare sa impodobesc bardul, cu ultimele puteri, am asezat intai instalatia clopotel si restul decoratiilor.

Cand au inceput sa sclipesca primele beculete, era o atmosfera magica, si ma simteam implinita. Am adormit pentru ca eram foarte obosita. Intre timp parintii, am aflat pe urma, au inceput sa-l pregateasca  pe Mos Craciun, care era de fapt vecina de la etajul unu. Dupa ce vecina a lasat cadourile, tatal meu a incercat sa ma trezeasca si l-am vazut pe Mos Craciun parasind camera.

Cu toate puterile am incercat sa-l ajung pe Mos, dar pana am ajuns la usa de la intrare, Mosul parasise apartamentul si cobora scarile. Am deschis usa dar degeaba. Mosul plecase deja. Tata m-a strigat din dormitor, zicand ca a venit Mos Craciun cu cadouri. In acel an chiar l am vazut pe Mos Craciun si mi-a ramas intiparita in minte imaginea.

Amintire scrisa de Mihaela Agrigoroae pentru Concursul de Craciun, participa si tu! 

Tags: Intamplari by fatacuportocale
No Comments »