“Imaginatia nu inseamna minciuna!”

“…Crastaing nu imbatrinise. Nu ceea ce inseamna a imbatrani, nu acea prabusire a carnii in jurul parerii de rau ca s-a dus tineretea, nici acea impietrire a inimii in numele realismului. Nu, nu acest gen de imbatranire. Ramasese, pur si simplu, el insusi, fara varsta din start.”

Crastaing: “Nu va invidiez, intelegeti-ma bine, nu tin neaparat sa particip, nu apreciez cainosenia copilariei, bucuria aceea rautacioasa de haita din care e alcatuita comunitatea infantila, foamea neostoita de desfatare, pofta de prada, fericirea nediferentiata, plenitudinea monocelulara, amestecul de egoism frenetic si de supunere lasa in fata hoardei… nu, nu va invidiez pentru aceasta obscenitate, nu, ci as vrea sa resimt copilaria macar o data, doar o clipa sa ma smulga din desertul luciditati mele o mana intinsa, sa nu mai stiu, ci sa simt o data ce anume este nenorocita voastra copilarie!

As da orice, auziti, absolut orice, ca sa dobandesc macar o secunda din copilaria voastra! Sa resimt aceasta bucurie tampita! Aceasta ignoranta atat de densa! Acele dureri obtuze! Acea aptitudine de a trai pasiuni succesive si lepadari instantanee, de a uita la comanda, de a se cicatriza imediat! Uluitoarea lipsa de mobil! Betia prezentului! Constiinta pur digestiva! As da totul numai sa fiu, pret de o secunda, prost ca un copil! Sa ma bucur total de stupiditate!

Sa ma indop o data pentru totdeauna cu idiotenia inceputurilor si sa ma intorc la eul meu de adult simtind in sfarsit de ce anume m-am eliberat, de ce am reusit sa scap, ce anume a invins constiinta mea! Sa ma bucur de maturitatea mea, da, dar in deplina cunostinta de cauza!

Ce minunata trebuie sa fie o amintire din copilarie! Certitudinea unei copilarii invinse! Ce deplin trebuie sa fie omul care vine de unde sunteti voi! Cu toate tampeniile ramase in urma! Si ce prost te simti cand n-ai mirosit niciodata aceasta mireasma anume!

Ce putin existam, fara copilarie!”

…

“Sa stii ca sunt multi in situatia asta: amputati de copilaria lor, impinsi prea devreme in trenul ambitiei, programati inca din faza de ovul, operationali chiar din start, profesionisti inca din leagan, ii vedem in fruntea guvernelor, a Intreprinderilor Gigantice, a Laboratoarelor Monumentale, ale Bancilor Mondiale, ale Fondurilor Monetare, Gestionarii Abstractiunilor, Grangurii care administreaza Resurse Umane, “fara scrupule si stari sufletesti” si se mai si lauda cu asta! (…)

Fiinte reci calibrate in eprubeta, splendide animale sociale, n-au viata personala, ci destin! Repetenti la compunere, dar premianti la dizertatie! S-au infiintat si scoli speciale pentru ei! (…)

Sunt usor de schitat, nu sunt decat propria lor aparenta, au profilul ambitiilor lor, poza impusa de rolul pe care il joaca, barbati si femei care nu stiu decat ceea ce vor, adevarata mana cereasca pentru noi caricaturistii. Figuri fara chip! Cei mai subtili au niste mutre de ipocriti si adevarata bucurie a meseriei de caricaturist e sa le desenezi gandurile ascunse, stiind insa ca niciodata, niciodata trasaturile lor nu sunt alterate de aparitia vreunui sentiment” (…)

“Gresesti taticule, Crastaing nu e cum zici tu. Nu e nici bancher, nici…”

“Fiindca l-au gresit! Nu l-au golit complet. I-au lasat probabil o bucatica de inima, o ramasita de copilarie, un pic de gratuitate care se inversuneaza sa existe! Sunt o groaza in situatia lui. De fapt, imensa majoritate. Nu-i usor sa golesti complet un copil. Iar acest rest de omenie face din ei fiintele cele mai nenorocite de pe fata pamantului! Hai, ma Igor, uite-te bine la Craistag, nu vezi ca se sufoca, nu vezi ca intuieste ceva, ca e un nimeni si ca incearca sa se adune! A facut efortul sa sara afara din borcan si voi il lasati sa moara ca pestele pe uscat?” (…)

“Punandu-l sa faca si el compunerea?”

“Bineinteles! Si indopandu-l cu copilarie pana nu mai poate! Daruiti-i atatea amintiri pana da pe dinafara si sa se termine o data. Ghiftuiti-l!” (…) “Iar daca nu, atunci nu mai foloseste la nimic, pe bune! Si in fond, n-ai vrea sa ai parte de un prof ceva mai uman, putin mai vesel, nitel mai liber, o idee mai putin nebun, dar mult mai uschit?”

Daniel Pennac, Domnilor copii, Editura Univers, Colectia Cotidianul, 2006

Tags: Articole Speciale by fatacuportocale
No Comments »

DEMISIE OFICIALA

“Subsemnatul, va aduc la cunostinta decizia irevocabila de a demisiona oficial din functia de adult pe care o detin acum abuziv.

Dupa o analiza detaliata a situatiei, m-am hotarat sa ma retrag si sa preiau atributiile unui copil de sase ani, cu toate drepturile si indatoririle pe care le-am avut candva, dar la care am renuntat cu prea mare usurinta.

Vreau sa desenez cu creta colo rata pe strada unde locuiesc, atunci cand trec oameni maturi si importanti spre serviciu, si sa nu-mi pese de stresul  lor in lupta cu minutele si traficul care ii asteapta.

Vreau sa fiu mandru de trotineta mea cea rosie, fara sa ma interseze cat costa asigurarea pe anul viitor.

Vreau sa cred sincer ca bomboanele Tic-Tac sunt mai bune decat banii, pentru ca le poti manca.

Vreau sa stau intins la umbra unui copac, cu un pahar de limonada in mana si cu ochii la norii pufosi care alearga pe cer, intrebandu-ma cu uimire  de ce adultii nu fac la fel.

Vreau sa ma intorc in trecut, la vremurile cand viata era simpla. Atunci cand tot ce  stiam se rezuma la cele sapte culori, cinci poezii, zece cifre si vocea mamei care ma chema la masa cand nu imi era foame.

Vreau inapoi, atunci cand nu imi pasa de cat de putine lucruri stiam, pentru ca nici nu  stiam cat de putine stiam.

Vreau sa cred, ca odinioara, ca totul pe lumea asta este fie gratuit, fie se poate cumpara cu pretul unei inghetate la pahar.

M-am maturizat prea mult si nici nu mai stiu cand m-am trezit mare. A fost cu siguranta un abuz si imi cer iertare.

Am ajuns astfel sa aflu ceea ce nu ar fi trebuit: razboaie si purificari etnice, copii abuzati si copii murind de foame, divorturi, droguri in licee, prostitutie, justitie corupta, politicieni de mahala, biserici de homosexuali, frati invrajbiti, fara bani, ura, barfa. Am aflat despre materialism ne-dialectic si mame denaturate, care isi vand copilele de 12 ani unor animale cu chipuri de barbati, pentru un televizor  de ocazie.

Ce s-a intamplat cu timpul cand aveam impresia ca moartea este un concept de poveste, ca doar imparatii batrani mor ca sa faca loc pe tron printilor tineri, casatoriti cu printese castigate in urma ultimei  zmeiade?

Unde sunt anii cand mi se parea ca tot ce ti se putea intampla mai rau in lume era sa nu fii ales in echipa lui Menica repetentul, atunci cand jucam  fotbal in spatele scolii?

Vreau sa ma reintorc la vremea cand toti copiii citeau carti folositoare, cand muzica era neotravita, cand televiziunea era pentru stiri si emisiuni de  familie, fara sex explicit si violenta implicita la fiecare zece secunde.

Vreau desene animate cu Donald Duck, peripetii echipajului “Speranta”, navigand cu “Toate panzele sus” si pe mama citindu-mi despre Iosif si fratii sai.

Ce bine era cand credeam, in naivitatea mea, ca toata lumea din jur este fericita deoarece eu eram fericit!

Promit solemn ca, imediat ce o sa-mi reiau atributiile de copil, o sa-mi petrec dupa-amiezile catarandu-ma in copaci, calarind bicicleta varului Cristi  si citind Robinson Crusoe, ascuns in coliba injghebata din ramuri si frunze de fag, in spatele gradinii.

Imi iau angajamentul ca nu o sa imi pese de ratele casei, de facturile de telefon, curent, gaze, apa, gunoi, cablu Tv si Internet, asigurari  pentru masini, asigurari de sanatate, taxe anuale de proprietate, credit-carduri, iarba netaiata, computerul virusat si faptul ca masina a  inceput sa vrea la mecanic.

Va asigur ca nu o sa fiu pus in incurcatura atunci cand o sa fiu  intrebat: “Ce-o sa te faci cand o sa cresti mare?”, deoarece acum stiu:  vreau sa fiu COPIL!…

Gata cu plecatul la serviciu cand ar trebui sa dorm si sa-l visez pe Florin Piersic – Arap Alb, gata cu stirile despre teroristi, bombe si caderi de  avioane.

Gata cu barfele anturajului, care nu-mi dau pace nici la biserica, gata cu hernia de disc, par grizonat, ochelari pierduti, medicamente scumpe si dinti de portelan.

Gata, stop, cedez! Demisionez din functia de ADULT!…

sursa: mail spam, but wonderful

Tags: Articole Speciale by fatacuportocale
2 Comments »

O buna parte din copilarie mi-am petrecut-o la Meme (bunica mea) la Breaza.

Nu aveam cu cine sa ma joc. Casele din jur erau pline de vaduve cu copiii plecati departe, la fel cum era si bunica mea.

Ea ma ajuta sa fiu tot ce-mi doream sa fiu.

Mi-a facut masca de Batman din vinilin si a cusut de ea baticul cu care mergea la inmormantari, drept pelerina.

A rugat un vecin sa-mi faca arc cu sageti si sabie ca sa fiu Robin Hood.

Pe bicicleta eram Ayrton Sena si mereu cadeam, ma juleam si imi rupeam coaja de la buba de zeci de ori pana ma infectam.

Am fost si pisica intr-o vara. Imi cususem un snur de pantaloni si mergeam numai in patru labe prin curte.

Rareori venea nepotica unei vecine la Breaza si ma vizita. Dar cu fetele nu puteam fi nici Batman, nici Robin Hood, nici Sena si nici Pisica. Asa ca faceam tot posibilul sa-i vad funduletul cat mai des sub pretextul ca suntem doctori si ca trebuie sa ne facem injectii cu cariocile.

Amintire scrisa de Bogdan Nicolai

Tags: Ganduri Simple by fatacuportocale
2 Comments »