Vara la tara
Ma gasesc in cautarea verii care a trecut deja de atatea ori si care va mai trece inca o data si inca o data… Imi amintesc vacantele ce pareau atat de lungi la inceput (3 luni) si care se sfarseau cu un oftat ca a mai trecut atata timp frumos. Verile la bunici sunt cele mai frumoase din cate au existat vreodata!
Obisnuiam sa ma trezesc la 11 pentru ca bunica uita adesea sa ne scoale pe mine si pe sora mea sau ne lasa sa dormim mai mult; uneori degeaba ne trezea pentru ca adormeam la loc. Atat de lungi si luminoase erau zilele de vara… Si abia ne trezeam ca mereu se gasea cate ceva de facut: sa strangem niste visine pentru dulceata, sa cumparam sifoane (de cate ori protestam pentru ca devenise o povara pe care o consideam inutila; ce, apa normala nu mai era buna?), sa facem curat prin casa, sa aranjam masa si alte nimicuri in jurul curtii. Bunica se ocupa de mancare, mancare buna, cea mai buna si mai avea timp sa sape si sa aiba grija de flori. La pranz citeam la umbra sau in casa unde era racoare si mai dormeam un pic pentru ca somnul nu strica niciodata!
Cum venea dupa-amiaza, ne astepta gradina cu fructe, sa le culegem bineinteles pentru compot sau gem. Era ceva ce ‘trebuia’ sa facem si de multe ori ne plangeam sau incercam sa pierdem vremea. Dar pana la urma tot pentru noi facea bunica totul, ca sa avem la iarna. Si uite asa, fara sa simtim, se lasa seara. Si uneori ne asteptau surprize neasteptate… clatite sau cate o placinta! Nici nu era nevoie sa cerem ca ne ghicea imediat. Si eram fericiti cu totii. Si cand ne strangeam toti verii, ce seri frumoase ne mai asteptau… Seara la focul facut intr-o soba veche care a devenit un fel de cuptor pentru porumb copt in mijlocul verii, cantam cat ne tineau plamanii si spuneam povesti. Ce conta ca deranjam vecinii? Eram liberi, asa cum numai vacanta de vara ne poate face!
Si ce ne mai suparam uneori… ca doar unul facea treaba mai multa, ca acum e telecomanda mea, ca s-a mai stricat ceva. Dar treceau repede. Nu imi amintesc zilele ploioase de vara; lungi si luminoase erau acele zile. Poate doar uneori se mai intrezarea cate o furtuna de credeam ca nu va inceta vreodata pentru ca a doua zi de dimineata totul sa fie mai viu ca inainte iar viata sa continue plina de ciripituri si simplitate.
Imi amintesc si acum desi vara e inca departe, cerul instelat. Nu indrazneam sa zabovesc prea mult pentru ca ajungeam sa ma pierd… Cum sa existe mai mult decat atat? Decat aceasta casa, decat aceste fete cunoscute si dragi, decat aceste zile nesfarsite de vara si de liniste, decat sufletele care se bucurau? Si ma intorceam sa zambesc zilei care a trecut uitand ca uneori am spus ca vreau si in alta parte decat ‘la tara’.
Dar adevarul este ca ‘la tara’ ma intorc mereu pentru ca acolo am crescut, acolo nu sunt decat ganduri frumoase, pomi plini de fructe, miros de placinta cu mere cum numai bunica stie sa faca, povestile bunicului, libertate. Si mai e ceva… un sentiment de siguranta si magie pentru ca din tot acest univers, eu am ajuns aici, sub un cer instelat de vara, ‘la tara’ unde e casa mea.
Pasarea Colibri – Vara la tara
Asculta mai multe audio Muzica »
Scrisa de Irina Negrila
-ro.png)
