Cum era cu banii pe vremea aia

Continuare din amintirea Clasa a-ntaia primara

Într-o zi am fost la teatrul de păpuşi, cu şcoala. Bunicul meu mi-a dat nişte bani, două bancnote (nu ţin minte ce valoare aveau). Pe drum m-am oprit la un chioşc şi mi-am luat cu o bancnotă o gumă de mestecat, iar cu cealaltă un balon, pe care nici n-am reuşit să-l umflu.  Acasă, când am fost întrebat ce-am făcut cu banii, am răspuns foarte senin şi le-am arătat balonul.

„Şi unde-i restul?”, a venit întrebarea firească. „Care rest?”, am întrebat eu, şi mai firesc. Bineinţeles, guma şi balonul făceau mult mult mult mai puţin decât am dat eu, dar nu-mi povestise nimeni cum stă treaba cu restul la cumpărături. Aia a fost prima şi ultima oară când mi-a dat bunicul bani. În afară de monezile pe care le câştigam când îl băteam la remi.

Asta îmi aduce aminte de cum strângeam eu monezi când eram şi mai mic. De fiecare dată când îi pupam pe mama şi pe tata dimineaţa, înainte să plece la serviciu, şi seara, când se întorceau, primeam câte o monedă, pe care o băgam repede în puşculiţă. Şi prinsesem obiceiul ăsta, că-i pupam şi pe musafiri şi pe urmă stăteam cu mâna întinsă, aşteptând moneda cuvenită. Şi într-o zi mama a cumpărat pâine cu măruntul din puşculiţa mea şi am fost foarte mândru de asta, nu ştiu exact de ce.

Scrisoarea pentru desene animate

La şcoală, care era la cinci minute de blocul bunicilor, aveam ore de la şapte jumate dimineaţa. De la şapte erau nişte desene animate la televizor. Eu mă trezeam înainte, mâncam, mă uitam la desene şi imediat după plecam la şcoală. Totul a fost bine şi frumos până când cei de la televiziunea română au schimbat grila de programe şi au pus desenele animate de la şapte şi un sfert.

Eram tare mâhnit că nu apucam să le văd, şi am întrebat-o pe bunica ce-i de făcut. Ea mi-a zis să le scriu o scrisoare. Aşa că am scris într-o dimineaţă pe o hârtie: „Vă rog să daţi desenele animate de la 7:00 dimineaţa, cum erau înainte, pentru că eu trebuie să plec la şcoală la 7:25 şi nu pot să le vad. Mulţumesc din inimă. Cristi”, am băgat-o într-un plic pe care l-am furat de unde ştiam eu că se ţin plicurile în casă, am lipit plicul cu lipici şi am scris pe el „pentru televiziunea română”.

După ce am ieşit de la şcoală, m-am dus în piaţă, acolo unde ştiam eu că văzusem o dată poşta. Am găsit-o, am pus plicul în cutia de scrisori şi m-am îndreptat spre casă, cu zâmbetul pe buze, unde nici nu încape îndoială că am fost certat rău pentru că întârziasem aşa mult.

Coroniţa de flori

După primul trimestru, părinţii mei m-au luat înapoi acasă şi m-au înscris la o şcoală de lângă noi. Dar de aici nu-mi aduc aminte mai nimic, doar că am absolvit clasa a-ntâia primară cu premiul întâi cu coroniţă. Un copil cu un zambet mare şi flori în păr.

Scrisa de Cristi Cotarcea

Tags: Desene Animate, Intamplari, Oameni fascinanti by fatacuportocale
1 Comment »

Inceputul

După ce m-au hrănit cu multă drojdie şi m-au frământat bine de tot, m-au lăsat la crescut vreo sase ani şi ceva, şi, când li s-a părut lor că-s bun de băgat la cuptor, părinţii mei m-au trimis la şcoală. De fapt, nu a fost neapărat părerea lor proprie că sunt potrivit pentru asta, ci s-au bazat mai degrabă pe concluziile numeroaselor experimente deja efectuate în domeniu, în urma cărora poate că s-a născut expresia “cei şapte ani de-acasă” şi ideea că, după cei şapte ani petrecuţi în sânul familiei, copilul e bun de dus la dresat, format, educat, într-un mediu corespunzator. Părinţii mei m-au trimis să stau la bunicii din partea mamei, în cartierul Militari din Bucureşti (noi stăteam pe 13 Septembrie), şi m-au înscris în clasa întâi la o şcoală de acolo, pentru a se asigura că voi avea parte de toată îngrijirea şi atenţia de care aveam nevoie, sau pentru a scăpa de-o grijă în plus.

Leaganul

Era un bloc de patru etaje, ascuns după alte blocuri mai înalte. În faţa lui era un maidan, unde jucam fotbal cu alţi copii. Era şi un leagan. Şi un tobogan. Pe vremea aia mă puteam da în tobogan. Acum sunt cât el. Acolo m-a învăţat mătuşa mea, care locuia cu noi, să mă dau în leagăn. La început, eu nu ştiam să fac asta, aşa că depindeam de ea, trebuia să mă împingă de la spate. Când venea vremea să mergem în casă, eu, bineînţeles, vroiam să mai stau. Dar ea nu mă mai împingea şi aştepta să se oprească leagănul. Eram isteţ, ştiam eu cum stă treaba cu leagănul, şi, cum simţeam că se opreşte, începeam să dau din picioare, dar dădeam foarte haotic, de se oprea imediat leagănul. Frustrare? Nu-mi aduc aminte. Ehei, dar şi după ce am învăţat eu să mă dau ca lumea în leagăn… nu m-am mai oprit niciodată.

Ascunzatoarea

Mătuşa mea era mereu cu ochii pe mine, să-mi fac temele, să învăţ să scriu frumos, ca-li-gra-fic. Venea seara de la serviciu şi dădea buzna în camera mea. Pe vremea aia îmi tot scoteau măselele. Seara, cum auzeam soneria, îmi plimbam limba prin gură, până găseam o măsea lipsă şi-mi băgam vârful limbii în gaură. Mă ascundeam. Acolo eram în siguranţă, nu m-ar fi găsit niciodată să mă certe că am făcut prostii la şcoală, că am supărat-o pe bunica sau că am pătat cămaşa cu cerneală.

Frica de intuneric, pe buna dreptate

Dormeam singur în cameră. Şi mi-era frică de întuneric, aşa că bunicii mei lăsau lumina aprinsă pe hol. Eu vedeam lumina prin geamul ăla de deasupra uşii şi adormeam liniştit. Dar într-o noapte m-a vizitat dracul, cu tot cu lumina aia aprinsă. M-am trezit la un moment dat în toiul nopţii şi m-am uitat pe fereastră. Vedeam pe cineva care părea agăţat cu o sfoară elastică de acoperişul blocului, pentru că tot trecea prin dreptul ferestrei mele, ba de jos în sus, ba de sus în jos. Până când s-a oprit şi a intrat pe geam chiar în camera mea. A venit lângă patul meu şi m-a luat în braţe. Eu am ştiut tot timpul cine e, dar nu eram speriat.

La un moment dat, mi-am dat seama că ştiu cum să-l fac să dispară. Am format o cruce din degetele arătătoare şi i-am arătat-o. Şi, într-adevar, m-a lăsat jos şi a fugit. Dimineaţă, am întrebat-o pe mătuşa mea dacă a venit cumva în timpul nopţii la mine în cameră şi m-a luat în braţe. Pentru că, oricât de mult mă gândeam că a fost doar un vis şi aşa mai departe, nu puteam să uit senzaţia aia pe care am avut-o când m-a luat în braţe. Pentru că în noaptea aia am simţit foarte clar că am fost luat în braţe de cineva. Şi nu, nu fusese mătuşa mea.

Scrisa de Cristi Cotarcea

Tags: Intamplari by fatacuportocale
2 Comments »

Cand eram copil stiam multe lucruri.

Eram convinsa ca oamenii mari le stiu la fel cum le stiam eu, dar cu timpul s-a dovedit ca nu era asa..

Imi amintesc destul de putine teorii proprii din copilarie, pentru ca intre timp am devenit om mare.  Dar unele persista, au ramas proaspete, am incercat sa am grija de ele, sa nu se piarda, pe masura ce oamenii mari ma convigeau ca adevarul era altul, a trebuit sa le explic urmatoarele lucruri (iata putine dintre lucrurile in care credeam si despre care inca imi aduc aminte).

Oamenii mari vor spune ca sunt absurde si cu siguranta vor rade.. din pacate. Iata:

~ cum apar oamenii: toate fetitele din lume au in ele, inca de mici, un fel de sambure, spre deosebire de baieti, care nu au asa ceva. De asta numai ele pot sa devina mame cand cresc. Pe masura ce fetitele cresc, creste si samburele, si cand e timpul potrivit (perioada care difera de la fetita la fetita, pentru ca fiecare traieste diferit fata de celelalte, si mananca altceva) samburele se transforma intr-un copil foarte mic, extrem de mic, cat un sambure, dar e copil. In cateva luni creste, si fetita merge la doctor sa ii scoata samburele – care a devenit copil – si se transforma in mamica.

~ despre cer: cerul este mereu luminos, chiar si noaptea. numai ca noaptea, atunci cand oamenii trebuie sa doarma, cerul este acoperit de o patura bleumarin. Patura fiind extrem de veche (adica de cand e lumea), e mancata de molii, are gauri si multe sparturi. stelele sunt gaurile din patura prin care se vede lumina de dincolo. Luna este o gaura mai mare, facuta anume ca sa nu fie bezna.

~ despre Miezul Noptii: personaj care apare in lume atunci cand ceasul electronic de pe noptiera arata “0:00″.. combinatia de trei zerouri anunta faptul ca Miezul Noptii vine, fioros. el trebuie sa ii gaseasca pe oameni dormind. altfel se intampla ceva rau. [aici lipsesc informatii cu privire la acest "ceva rau".. nu am conservat decat sentimentul prevestitor de "ceva rau", si mai putin lucrul rau in sine. Asta pentru ca nici un copil nu are nevoie de explicatii suplimentare atunci cand intelege senzatia de primejdie. Numai oamenii mari au nevoie sa inventeze categorii pentru pericole.]

~ despre unghii: unghiile se rod cu dintii atunci cand cresc, pentru ca deranjeaza la joaca.

~ despre Mos Craciun: vine atunci cand uiti pentru o clipa ca el trebuie sa vina. Profita de cea mai mica neatentie a copiilor, cand ei merg pana la baie, sau cand se uita la televizor, sau cand ies pana afara sa faca oameni de zapada, sau cand mama ii duce la Oraselul Copiilor. Mos Craciun se ascunde, pentru ca nu conteaza decat faptul ca el vine, persoana lui nefiind atat de importanta in sine.

~ despre pisici: iubeam pisicile “grena” [gri adica, dupa cum am fost corectata], si le spuneam asta foarte des, si de fiecare data aveam mari emotii cand le impartaseam ceea ce simteam pentru ele.

~ despre rame si musuroaie de furnici: ramele sunt pentru joaca si pentru pescuit. sunt reci, elastice si se rup foarte greu atunci cand le intinzi. sunt comice. musuroaiele de furnici nu trebuie stricate, pentru ca acolo se ascund ouale de furnica, extrem de pretioase.

~ despre prezentul continuu: “sta si fuge”. actiune descrisa prin doua verbe antitetice, care surprind momentul initial si pe cel imediat urmator, atat cat si actiunea in sine. expresie care subliniaza dinamismul, se refera la faptul ca personajul care indeplineste actiunea este concentrat asupra a ceea ce face, “focusat”, cum s-ar zice ) e un fel de gerunziu la prezent, compus din doua verbe care sa exprime ceea ce in alte limbi au inventat deja, prezentul continuu “to be doing something”.

~ a face remoctzii: cuvint de origine mie in prezent necunoscuta.. am pierdut mare parte din semnificatiile vocabularului limbii mele inventate. Oricum, era vorba despre un joc pe care il faceam afara, cu multe betzisoare culese de prin gardul viu.

~ semnificatia pentru “costa mult” era: nu avem nevoie de asta, nu ne trebuie.

~ raspuns la intrebarea strabunicii: “cu ce sa vin eu iarna cand e zapada, de la tara pana la oras?” era: “cu gentutza”.. nu ma gandeam la “cu ce”-ul instrumental, referitor la mijloacele de transport, care contau prea putin pentru mine. zapada nu era un obstacol, ci o mare fericire.. de asta nu am inteles niciodata de ce oamenii mari se ingrijoreaza atunci cand incepe sa ninga.

~ despre copaci: ei sunt facuti ca sa incerc sa ma urc in ei.

~ despre mama: ea nu poate sta cu mine din cauza ca are un sef rau. Mi-e dor de ea, insa stiu ca atunci cand ma gandesc la ea, se gandeste si ea la mine. De asta ma gandesc foarte des la ea.

~ despre chibrituri: sunt niste obiecte fascinante, se pot face si remoctzii din ele. imi place sa stau ore in sir sa le scot din cutie, unul cate unul, sa le asez de fiecare data altfel pe covor (nu lipseste din aranjament niciodata casutza facuta din 6 chibrituri) si sa le pun la loc in cutie, unu cate unul. Si sa le scot din nou. Nu am voie sa le aprind. De fapt nici nu stiu cum se face asta. Imi place doar sa ma joc cu ele. Sunt frumoase numai atunci cand nu au fost aprinse.

Oamenii mari isi fac multe probleme. Ei nu stiu sa se bucure intr-o secunda, nu stiu sa vada cum sclipeste zapada. Nu vor sa aiba timp pentru lucrurile mici.. nu stiu sa se mai joace, nici sa mai inventeze. se imbraca toti intr-un fel de uniforma care se numeste “a fi adult”, o haina plina de banalitate.. copiii spun adesea “nu te lua dupa mine”, iar oamenii mari isi impun sa fie toti la fel…

Scrisa de Adina Huntanu

Tags: Ganduri Simple, Povesti scrise de noi by fatacuportocale
5 Comments »

Expresul Violet serpuia printre orase, ascuns de ochii oamenilor obisnuiti.. Aluneca silentios prin firul ierbii, ocolind cu grija musuroaiele de furnici si domurile cartitelor.

In Expres, la clasa Violet, printre alte personalitati, il vedem pe Vrajitor calatorind spre International Wizards and Magic Tricks Congress (WMTC 2007) care urma sa se desfasoare la Budapesta. Conferinta extrem de importanta pentru cei interesati, tema din acest an fiind “How to make love-dreams come true”, subiect dezbatut indelung de marii vrajitori experti, ramas inca nerezolvat, din lipsa de vise adecvate cercetarilor si experimentelor magice.

Oamenii nu mai viseaza despre iubire decat extrem de rar, iar atunci cand li se intampla, uita visul imediat ce se trezesc.. lipsa de subiecti fiind astfel cauza principala a ingrijorarii vrajitorilor. Oamenii viseaza mai ales despre lucruri marunte, sau despre catastrofe, despre rude sau prieteni, ca sa nu mai vorbim despre bani – care sunt laitmotivul viselor contemporane.

Vrajitorul rasfoieste plictisit revista gasita in tren – “Expresul Expresului Violet”: “… anul magiei mondiale, Budapest 2007.. vrajitorii se intrunesc sa dezbata problema iubirii”. “RAHAT”, se gandeste, “UN MARE RAHAT, ca si acum 400 de ani, nu se va rezolva nimic nici de data asta! Vrajitoria e o mare vraja, conferintele despre magie sunt o mare vrajeala!”

- Viseeeee, visee!! Vise ieftine, vise frumoaseee! Vise erotice, vise colorateeee!…

Vrajitorul ridica ochii din revista, usor deranjat. “Ce vinde asta? VISE??”

- VISEEEEEE, vise multe, vise mari, pentru nevisatorii de rand, pentru visatori experti, pentru toti visatorii si nevisatorii!

Vanzatorul de vise impinge lent o lada cu rotile pe culoarul Expresului Violet. Ajunge langa vrajitor si repeta:

- Viseee… doriti, domnu’? Un vis frumos pentru matale si bagheta aceea din mana, un vis despre iubire.. , si-i face din ochi.

- Vise despre iubire nu mai are nimeni astazi, nici macar tu! ii raspunde enervat vrajitorul.

Vanzatorul il recunoaste, se inclina, isi cere scuze, da sa plece mai departe si totusi ezita..

- Vrajitorule.. imi permiti.. am pentru dumitale cel mai frumos vis din cate s-au visat.. e un vis special, inca nu a fost visat de nimeni.. te rog, Maestre, invata-ma cum sa fac sa-l visez EU, si va fi al tau. Nu-ti cer bani, evident.. fa te rog o vraja, ajuta-ma sa visez cel mai frumos vis de iubire din cate au fost si vor fi vreodata, voi fi subiectul tau pentru cercetare, iar visul meu va fi al tau, odata ce il voi avea.

Vrajitorul se gandeste: “Esti un personaj interesant, vanzatorule… si ai stiut ca ducem lipsa de oameni care sa viseze despre iubire.. dar imi ceri un lucru dificil.. si vei suferi mult pe urma lui.. cel mai frumos vis de iubire din cate au fost si vor fi.. si totusi.. eu sunt cel mai mare vrajitor.. as putea oare?… “

- Vanzatorule, asculta-ma! De acum tu nu vei mai vinde nici un vis. Vei merge acasa si vei adormi gandindu-te la toate iubirile tale de pana acum, la fiecare, pe rand. Nu-ti vei da seama cand vei fi trecut deja in lumea viselor. Cand te vei trezi, nu-ti vei aminti nimic. Dar vei fi visat deja cel mai frumos vis despre iubire din cate exista.

- Vrajitorule, nu inteleg.. cum iti voi putea da inapoi visul daca eu nu-mi voi aminti nimic despre el?

- Vei sti care este visul in momentul in care il vei trai. Eu sunt vrajitor, fac lucrurile sa se intample. Visul tau se va intampla, iar in acel moment tu iti vei aminti ce ai visat. Eu voi fi acolo si ti-l voi cere. Tu mi-l vei da. Va fi al meu.

Vanzatorul ii multumeste, neincrezator si impinge ladita lui cu rotile pana la capatul vagonului; ii cere Puterii Gandului sa opreasca trenul si coboara. (Expresul Violet poate fi oprit doar de catre Puterea Gandului, ea fiind singura care il conduce.)

Vom sti despre Vrajitor ca ajunge cu bine la Budapesta. Vanzatorul face intocmai ce i-a spus Vrajitorul, merge acasa si incepe sa se gandeasca la toate iubirile lui, pe rand, la fiecare, una dupa alta. Adoarme, viseaza, se trezeste.

~ * ~

Dupa 3 ani: Vanzatorul de Vise e pensionar (pe caz de boala) de trei ani, primeste o pensie mica, dar se descurca binisor, fiindca mai face din cand in cand afaceri cu vise clandestine. Iese din casa la ora 8, ca in fiecare dimineata, merge spre parc, sa admire copiii care isi povestesc visele prin jocurile lor. Ii place dintotdeauna sa ii priveasca, sa le citeasca visele din felul in care ei rad, se misca, zambesc, plang.. Pe banca lui se aseaza EA.

- Te vad in fiecare zi, de 3 ani, cum vii in parc si admiri jocul copiilor.. Iti place veselia lor, razi odata cu ei, plangi cand se lovesc.. inteleg ca nu ai copiii tai, ca esti singur si cauti ceva anume in lumea asta, ceva care intarzie sa apara, dar care te impinge sa te trezesti in fiecare dimineata si sa vii aici.

Fostul vanzator de vise intoarce privirea inspre EA, incearca sa raspunda si nu reuseste.. este EA! ESTE EA! A visat-o atunci, cu 3 ani in urma, in noaptea in care s-a gandit la toate iubirile lui din trecut.. Pe ea o visase, desi nu o cunostea, visase veselia copiilor, rasetele lor stralucitoare din aceasta zi, banca si femeia de pe ea, care vine sa il intrebe, sau sa ii marturiseasca marile adevaruri despre el si despre viata lui. O cunoaste si o iubeste inca din visul acela, ea l-a vazut in parc zi de zi, si el niciodata nu si-a luat privirea de la copii, ea a trecut pe langa el de 1095 de ori si el nu a vazut-o niciodata..

Vrea sa o stranga in brate, sa ii spuna toate lucrurile acestea, sa o priveasca atat cat n-a privit-o in cei 3 ani.. vrea ca toti copiii parcului sa fie ai lor, ai Lui si ai Ei, sa se uite la acesti fii nenumarati impreuna in fiecare dimineata, si sa o invete cum sa le citeasca visele.. vrea sa o cunoasca, sa ii vada toate visele, de la cel mai mic la cel mai mare. Vrea sa ii spuna ca EA este cel mai frumos vis de iubire de pe Pamant, si ca este visul lui, ca a visat-o, acum 3 ani…

- Vanzatorule, vad ca acum ai inteles.. spune Vrajitorul. EA este visul cel mai frumos de iubire din cate au fost si vor fi, TU ai visat-o, si acum visul tau este al meu. Ti-o prezint, se numeste Eva, este sotia mea, ne-am casatorit azi dimineata.. ea s-a indragostit de mine acum 3 ani, asa cum tu astazi te-ai indragostit de ea. Ma iubeste asa cum ai iubit-o tu astazi cand ti-ai dat seama cine este. Ti-am dat si ti-am luat cel mai frumos vis de iubire din lume.

Scrisa de Adina Huntanu

Tags: Povesti scrise de noi by fatacuportocale
5 Comments »