E dimineata. Racoare, pielea subtire de pe maini si picioare mi s-a facut de gaina. Zambesc cu nesiguranta. Adica intermitent. Am numai 6 ani si 6 luni si ai mei s-au hotarat ca sunt tocmai buna de mers la scoala, din simplul motiv ca este toamna, 15 septembrie mai exact.

De un timp stau la bunici, care locuiesc aproape de scoala unde voi merge, Pia Bratianu. Nr. 17. Acolo am inteles ca a invatat si bunica mea, insa despre asta, in alta amintire. Acum stiu ca ma indrept de mana cu cineva, spre prima zi de scoala. E dimineata si racoare.

Stiu ca ajungem in clasa, imi las ghiozdanul colorat fosforescent, cu Testoasele Ninja pe o banca si incep sa ma uit curioasa in jur.

Miroase a creta.

Apoi, stiu ca am facut, din proprie initiativa sau indemnata un pic de la spate, ceva care imi va ramane intiparit in memorie. Intiparit asa cum ramane pe tabla dupa ce scrijelesti cu o creta cam tare, care scartaie daca apesi.

Am scris, in clasa I, la 6 ani si 6 luni: “SUCCES”. Cu litere mari si doi de “C”.

A fost cred si primul obiectiv pe care mi l-am propus. Sa am SUCCES la invatat. Si se pare ca m-am tinut de cuvant. Am terminat o facultate frumoasa, m-am implicat in multe proiecte, m-am angajat in locul in care vroiam

SUCCES si voua !

Scrisa de Gia

Tags: Senzatii Placute by fatacuportocale
No Comments »

Cred ca am fost norocoasa cand am fost mica. In blocul in care stateam, unde stau si acum, era aproape la fiecare etaj un copil sau mai multi de aceeasi varsta cu mine. Totusi, cei cu care ma intelegeam cel mai bine, au fost doua prietene, Bianca si Florina de la 6. Eu stateam la 7.

Povestea cu biletelele a pornit de la faptul ca Bunica lui Bianca se rastea mereu la noi, cand mergeam pe la copila ei sa stam de vorba, sa ne mai jucam ceva sau sa o chemam afara.

Cioc-cioc “Buna ziua, Bianca e acasa?” Si o voce enervata se rastea: “Iar voi? Bianca nu e acasa” sau “E acasa dar doarme” sau “Bianca are de invatat, mai lasati-o in pace!”. In rest era o Bunica tare simpatica. Stia sa faca chipsuri de cartofi buni, cu care ne trata cand ne invita inauntru, cand avea o zi mai buna.

Totusi, fiindca momentele in care ne lasa sa intram erau atat de rare, am inventat o noua metoda de comunicare, cand mai ales nici mamele noastre nu ne lasau pe afara. Biletele sub pres.

Era simplu. Scriai un mesaj pe un biletel, desenai si colorai daca aveai chef, il puneai sub presul apartamentului unde era pitica de prietena, sunai la usa si fugeai. Cat mai repede sa nu te prinda Mama sau Bunica. Iar daca erai tu acasa si asteptai, cum auzeai soneria fugeai sa deschizi usa, te uitai sub pres si gaseai comoara

Cred ca biletelele de sub pres ar fi varianta originala a sms-urilor de mai tarziu. Oricum, era tare palpitand sa pui sub pres si sa fugi, sau sa astepti un biletel si sa auzi soneria.

Tin minte ce am scris intr-un biletel. Fusesem cu mama la o croitoreasa, fiindca primisem cadou niste material si mi-am luat masurile pentru o bluzita. Asa ca am vrut sa impartasesc, am scris despre asta, atasand si o bucata de material. Era foarte aspru si foarte albastru.

Oricum, toata experienta asta, a biletelelor, te facea sa te simti tare bine. Exact sentimentul ala pe care il ai cand faci ceva placut si interzis

Scrisa de Gia

Tags: Joc si Joaca by fatacuportocale
No Comments »

Bunica mea are intotdeuna de povestit o amintire, de fiecare data cand ma duc pe la ea. Amintirile sunt diferite unele de celelalte, nici nu stiu cum nu a uitat ce mi-a povestit de-a lungul timpului si cum de isi aminteste atat de multe lucruri frumoase. Si zic asta pentru ca mai sunt Bunici care povestesc aceleasi amintiri de oricate ori te duci pe la ei.

Bunica de care vorbeam are, printre multe altele, o amintire cu mine, de cand eram mica mica, de trei anisori si desenam pe asfalt. Imi spunea ca eram cu ea afara si ne-am intalnit la un moment dat cu o doamna, prietena de-a ei, care tot spunea ce draguta sunt, cum desenez eu pe asfalt.

Apoi, am inteles ca am facut cunostinta si am vorbit, ea s-a mirat ce bine vorbesc si s-a emotionat, mai ales fiindca i-am dat o floricica.

Era langa noi un gard viu de maces si i-am dat o floricica roz din el. I-am spus ca se numeste Rosa Canina. Evident, a cazut pe spate.

Auzi, copil de 3 ani sa stie denumirea latineasca a florilor

Scrisa de Gia

Tags: Ganduri Simple by fatacuportocale
No Comments »

Sunt cateva desene animate pe care le-am vazut de foarte multe ori cand eram mica. Le aveam pe caseta video si stiu ca ma uitam des la ele fara sa ma plictisesc, doar erau semnate de Disney. “Frumoasa si Bestia”, “Cenusareasa”, “Mica Sirena”, si… Sabia din Piatra

Povestea regelui Arthur si a Sabiei din piatra. Totul incepea cu Merlin si cu bufnita lui morocanoasa si extrem de ironica. Cu Londra unei epoci intunecate, fara stapan, fiindca se spunea ca numai cel care va reusi sa scoata sabia din piatra este destinat sa fie rege si nimeni nu reusise pana atunci.

Asa ca la ce s-au gandit totusi oamenii, dupa atata vreme de haos, sa aleaga regele in urma unui turnir. Avem si un baietel, pe care il asteapta Merlin, vrajitorul intelept. Stiu ca Merlin vroia sa ii faca educatie. Il invata sa citeasca, sa scrie, ii dezvolta calitatile de luptator transformandu-l in peste. Au atunci o aventura delicioasa in apa, fugariti fiind de o stiuca. Apoi il transforma intr-o veverita cand baiatul va fi fugarit de o veveritica draguta foc care se indragostise de el

Niste momente geniale, dulci si pline de intelesuri. Un dialog foarte amuzant si ironic, plin de invataturi. Povestea continua cu faptul ca baiatului, care este ajutor la turnir, i se cere, de catre seniorul pe care il asista, sabia, pe care el insa o uitase la castel. Asa ca se intoarce in fuga sa o aduca, insa nu mai e timp, cand gaseste totusi alta sabie, intr-o piatra. Temator si intimidat incearca sa o ia, cu sentimentul ca o fura, nestiind ca este chiar Sabia din Piatra.

O lumina cade pe el cand o trage afara, insa nu isi da seama ca ar fi ceva neobisnuit si o duce stapanului sau. Acesta cand o vede o recunoaste imediat, anunta toata lumea si baietelul devine noul rege. Regele Arthur ce va avea mai apoi ideea unei mese rotunde pentru cavalerii sai

Secventele din povestea asta animata frumoasa imi revin in memorie amestecate, colorate si pline de senzatii familiare. Plus ca mi s-a facut tare dor de ele. Cred ca o sa fac cumva sa le vad din nou. Si apoi din nou, si din nou Simt ca ma definesc intr-un fel

Mai multe informatii despre desenele acestea animate semnate Disney aici

Scrisa de Gia

Tags: Desene Animate by fatacuportocale
No Comments »

Mai de mult mergeam la o prietena la tara, in Curtea de Arges. Avea acolo o Bunica si un Bunic, o vacuta – Joiana, un cal, Mircea, purcelusi si multe gaini. Avea o casa frumoasa cu cires in curte si o camara cu multe bunatati – unele necomestibile cum erau faina si graul, altele comestibile si bune cum erau dulceturile, painea si niste bomboane bune cu miere.

Era acolo in Curtea de Arges un islaz unde mergeau vacutele la pascut. Unde mergeam si noi sa ne zbenguim. Era o pajiste maaaaaaaaaare, cat vedeai cu ochii, cu fan ce vara era cosit si adunat in capite. Mai incolo de pajiste era si o paduce ca in povesti cu copaci inalti, cu stejari, fagi, mesteceni, cu luminisuri si… cel mai important, cu ciresi salbatici

Am fost intr-o zi sa ne plimbam pe acolo, am invatat sa si calaresc, m-am urmat un pic pe Mircea care cred ca nici nu m-a simtit pe spate ca a continuat sa pasca linistit, am urmarit lacuste si… am descoperit ciresi cu cirese amare. Adica micute, negre si duuuulci-amarui O minune. Am cules atunci o gramada si am mancat cu prietena mea, am adus si acasa pentru Bunica sa faca dulceata.

A fost o zi cu mult soare din care cateva raze mi-au ramas si acum in suflet

Scrisa de Gia

Tags: Intamplari by fatacuportocale
No Comments »

Se pot spune multe lucruri despre Mama, insa ce ma emotioneaza de fiecare data, sunt serile in care sta in sufragerie si calca. Serile cu rufe uscate, mototolite, luate de pe sarma si puse peste tot in camera. Serile cand nu ai unde sa te asezi fiindca pe pat si pe fotolii sunt numai hainute puse cu grija, unele reci si uscate, altele fierbinti si moi de la aburul fierului de calcat. Miroase a fier incins, a balsam floral si a abur.

Cred ca e ceva ce ma emotioneaza pentru ca inseamna liniste. Putine sunt serile in care Mama mai calca asa, de obicei nu prea are timp si totul se intampla dimineata inainte ca eu sa ma trezesc sau in weekend ziua, cand eu sunt plecata. Cand e sambata sau duminica seara spre exemplu si suntem amandoua acasa iar ea are chef de calcat, e frumos si liniste. Imi aduce aminte de copilarie cand asta se intampla mereu.

Mai mult decat faptul ca stateam amandoua acasa, eram linistite si mama calca, cand eram mica, in momentele astea, ascultam la pic-up discuri cu melodii frumoase. Ascultam Pheonix, cantece revolutionare care imi placeau mie mult desi nu le intelegeam, Queen, Michael Jackson sau un cantaret de muzica country, Don Williams. Mi-e dor si de tacanitul pic-up-ului care semnala terminarea melodiilor de pe o fata. Si de clipocitul apei din fierul de calcat.

O sa mai fac propice mediul, poate chiar in seara asta fiindca e duminica, pentru ca mama sa mai calce si sa ascultam impreuna muzica. Sa tacem si sa zambim puse pe ganduri

Scrisa de Gia

Tags: Oameni fascinanti by fatacuportocale
2 Comments »

Cand eram mica aveam o carte foarte draga cu povesti. Se numea “Povesti la telefon”. Atat de fantastic de frumoase erau acele povesti incat si acum, dupa ce am citit multe carti inca ma mir si ma minunez. Era o poveste despre un om care vroia sa atinga nasul oamenilor, isi trecea totul intr-un carnetel si cea mai mare dorinta a lui ar fi fost sa atinga nasul imparatului. Sau despre un oras unde toate lucrurile incepeau cu litera “S”. Si tot asa numai nebunii, pline insa de talc.

Dintre ele o poveste care m-a fascinat si de care mi-am amitit de multe ori in viata apoi, este povestea despre Apolonia cea cu marmelada. Era la un moment dat o doamna care facea o marmelada extrem de gustoasa. Atat de gustoasa incat a ajuns renumita peste mari si tari. Veneau la ea persoane de toate felurile si de peste tot sa o roage sa-i faca marmelada. Si Apolonia, fiindca era o dulceata de femeie, zambea si le indeplinea la toti rugamintile.

O data insa a venit la ea o batranica saraca ce nu avea de nici unele, care a rugat-o sa-i faca si ei marmelada. Dar, fiindca nu avusese bani de fructe, gasise pe jos niste coji de castane, din acelea verzi si tepoase cum vezi pe jos toamna, sa-i faca din ele. Apolonia s-a mirat la inceput insa dupa aceea a incercat si i-a facut o mermelada delicioasa Cred ca putem face ceva bun din orice

Tags: Povesti sau Basme by fatacuportocale
8 Comments »

Poate ca acest post ar trebui sa fie manifestul blogului de fata

Ciresarii a fost primul roman pe care l-am citit. Ma obisnuisem cu povestile citite pe sarite, din carte in carte si mi se parea ciudat sa citesc o poveste asa de lunga o data, o poveste cat o carte intrega. Dupa aceea am vazut ca mai sunt inca patru volume si chiar ma speriasem. Mama incerca sa ma convinga sa citesc si mi-a pus “Cavalerii florii de cires” in mana. Stiu ca la inceput am lasat-o si am fugit in alta camera, Mama a venit dupa mine si a inceput sa-mi explice cat este de important sa incep sa citesc.

Asa ca am ascultat-o si am incercat. Primele pagini mi s-au parut dificile, greu de urmarit, insa apoi i-am cunoscut pe toti Ciresarii si m-am atasat mult de ei

Daca imi mai aduc bine aminte numele lor, erau – Tic, Maria, Laura, Lucia, Victor, Ionel, Ursu si Dan. Am scapat pe cineva? Iar cartile erau: Cavalerii florii de cires, Castelul fetei in alb, Roata norocului, Aripi de zapada si Drum bun, ciresari. Stiu ca am citit cartuliile alea pe fiecare de cate 5 ori si nu m-am impacat niciodata cu ideea ca sunt doar 5, fiindca ma imprietenisem cu Ciresarii si as fi vrut sa-i mai vad. Insa au ramas undeva si se pare ca aici e un loc unde i-as regasi

Adolescenti, prietenie, aventuri, oameni, munti, dorinte, mare, secrete, tot ce poate fi mai frumos pentru un copil

Tags: Carti ale Copilariei by fatacuportocale
6 Comments »