Cele mai frumoase sarbatori de iarna le-am petrecut pe vremea cand eram copil, pe
vremea cand credeam in Mos Craciun, pe vremea cand lucurile imi pareau usoare si nu
aveam obligatii.Am prins ierni frumoase, de vis, cu nori plumburii, cu lan intreg
de ninsoare cat vedeai cu ochii, cu scartaituri sub ghete, cu dragi si frumosi
flacai ce veneau an de an la bunici sa ma colinde. Eram o fetita timida si deseori
ii priveam si le ascultam vocile grave vreo jumatate de ora, stand dupa usa sau dupa
perdea. Era ceva frumos, mai ales atunci cand veneau imbracati in straie
traditionale sau haiducesti, calare pe cai, cu cate o bata sau un bat in mana,
intrau asa calare pana in fata usii de la intrarea principala a case si incepeau a
colinda inca de la poarta. Aceasta amintire a acelor baieti falnici, calare pe caii
am sa o tin minte toata viata…caci de atunci, de pe vremea copilariei mele, nici un
calaret nu a mai batut in poarta sa ma colinde..Casa bunicii era
impodobita, bradul era la locul lui iar mireasma de cetina se simte pana in curte.
Era cald si primitor iar intotdeauna poarta era deschisa fiecarui colindator…
Mi-aduc aminte ca bunicul iesea cu carafa de vin rosu si le dadea baietilor, in
semn de multumire. Imi mai amintesc bine bine de bunicul meu in ipostaza de Mos
Craciun…:) cand a venit intr-un an cu un sac mare plin cu jucarii si dulciuri pntru
fiecare, insa atunci cand a vrut sa ne ia in brate sa ne pupe, mirosea teribil a
ceapa; si atunci mi-am dat seama ca nu este Mosc Craciun, el nu are dintii din
ceapa..:)) dar “mosul” a fugit repede pe hornul pe care a si coborat..cum zicea
tatal meu.:PFiecare Craciun era imbelsugat si fericit, s-apoi Craciunul este
poveste pentru fiecare copil, un taram de vis si sperante… Pentru mine, acum nimic
nu mai este ca inainte, nici zapada nu mai este ca altadata, nici colindele celor
mici care colindau dis de dimineata, nici “The Final Countdown” ce
ma trezea la Radio Romania Mare parca…nici colindele baietilor vanjosi, nici casa
bunicilor nu mai este la fel de primitoare, caci de cand s-a instalat batranetea si
bolile, totul s-a schimbat si a ramasa ” A fost odata…” Nici macar aroma si
parfumul cozonacilor copiti pe vatra din curte, cand ii mancam gata scosi din
cuptor si ma incalzeam de gerul iernii, nici veselia la taierea porcului nu mai
este, cand se bea tuica fiarta si se canta… acum totul s-a transformat intr-un
Craciun comercial, fara traditii, fara emotii…De atunci nu am mai avut nici un
Craciun memorabil, in afara de cele petrecute cu familia si fiul nostru, in sanul
familiei, cu traditiile si emotiile Craciunului …transmise de baietelul nazdravan
care impodobeste doua case de Craciun si se bucura de atentia si cadourile primite
de la Mos Craciun, care ne incanta si ne bucura cu puritatea, cu gingasie de copil,
cu poezioare si colinde incalcite a unui strengar de 3
anisori…Imi pare rau insa, de faptul ca fiul meu nu se poate bucura de ceea ce eu,
noi, ne-am bucurat candva… Au fost vremuri, vor trece vremuri si vor veni alte
vremuri…traim cu amintirea a ceea ce “A fost odata…” .
Numai bine! :*
Ramona Stoian
Amintire scrisa pentru Concursul de Craciun, voteaz-o daca iti place! 
Cele mai frumoase sarbatori de iarna le-am petrecut pe vremea cand eram copil, pe vremea cand credeam in Mos Craciun, pe vremea cand lucurile imi pareau usoare si nu aveam obligatii. Am prins ierni frumoase, de vis, cu nori plumburii, cu lan intreg de ninsoare cat vedeai cu ochii, cu scartaituri sub ghete, cu dragi si frumosi flacai ce veneau an de an la bunici sa ma colinde.
Eram o fetita timida si deseori ii priveam si le ascultam vocile grave vreo jumatate de ora, stand dupa usa sau dupa perdea. Era ceva frumos, mai ales atunci cand veneau imbracati in straie traditionale sau haiducesti, calare pe cai, cu cate o bata sau un bat in mana, intrau asa calare pana in fata usii de la intrarea principala a case si incepeau a colinda inca de la poarta. Aceasta amintire a acelor baieti falnici, calare pe caii am sa o tin minte toata viata… caci de atunci, de pe vremea copilariei mele, nici un calaret nu a mai batut in poarta sa ma colinde.
Casa bunicii era impodobita, bradul era la locul lui iar mireasma de cetina se simte pana in curte. Era cald si primitor iar intotdeauna poarta era deschisa fiecarui colindator…
Mi-aduc aminte ca bunicul iesea cu carafa de vin rosu si le dadea baietilor, in semn de multumire. Imi mai amintesc bine bine de bunicul meu in ipostaza de Mos Craciun…:) Cand a venit intr-un an cu un sac mare plin cu jucarii si dulciuri pentru fiecare, insa atunci cand a vrut sa ne ia in brate sa ne pupe, mirosea teribil a ceapa; si atunci mi-am dat seama ca nu este Mos Craciun, el nu are dintii din ceapa..:)) dar “mosul” a fugit repede pe hornul pe care a si coborat… cum zicea tatal meu.:P
Fiecare Craciun era imbelsugat si fericit, s-apoi Craciunul este poveste pentru fiecare copil, un taram de vis si sperante…
Pentru mine, acum nimic nu mai este ca inainte, nici zapada nu mai este ca altadata, nici colindele celor mici care colindau dis de dimineata, nici “The Final Countdown” ce ma trezea la Radio Romania Mare parca… nici colindele baietilor vanjosi, nici casa bunicilor nu mai este la fel de primitoare, caci de cand s-a instalat batranetea si bolile, totul s-a schimbat si a ramas ” A fost odata…” Nici macar aroma si parfumul cozonacilor copiti pe vatra din curte, cand ii mancam gata scosi din cuptor si ma incalzeam de gerul iernii, nici veselia la taierea porcului nu mai este, cand se bea tuica fiarta si se canta… acum totul s-a transformat intr-un Craciun comercial, fara traditii, fara emotii…
De atunci nu am mai avut nici un Craciun memorabil, in afara de cele petrecute cu familia si fiul nostru, in sanul familiei, cu traditiile si emotiile Craciunului …transmise de baietelul nazdravan care impodobeste doua case de Craciun si se bucura de atentia si cadourile primite de la Mos Craciun, care ne incanta si ne bucura cu puritatea, cu gingasie de copil, cu poezioare si colinde incalcite a unui strengar de 3 anisori… Imi pare rau insa, de faptul ca fiul meu nu se poate bucura de ceea ce eu, noi, ne-am bucurat candva…
Au fost vremuri, vor trece vremuri si vor veni alte vremuri… traim cu amintirea a ceea ce “A fost odata…”
Amintire scrisa de Ramona Stoian pentru Concursul de Craciun, participa si tu!
VN:F [1.8.0_1031]
Rating: 7.0/7 (4 votes cast)
Tags: Intamplari // Add Comment »
“Când am citit pe site-ul editurii Vellant că “Basmele de pretutindeni” se adresează unor “copii cu gusturi cosmopolite”, m-au trecut fiori pe şira spinării. Nu înţeleg cum arată un “copil cu gusturi cosmopolite” – e o specie pe care nu o cunosc – din câte ştiu eu, puiul de camerunez se joacă cu puiul de finlandez nu în numele frăţiei între popoare, nici a multiculturalismului, ci pentru că sunt amândoi pui de om.
-ro.png)
